Antonescu: Să stabilească Băsescu câte ministere revin partidelor, pe ale PNL i le dau lui Iohannis

Publicat: 14 10. 2009, 22:50
Actualizat: 06 11. 2012, 14:55

„Nicăieri în Constituţie nu e precizat undeva dreptul preşedintelui de a stabili culorile politice, natura Guvernului. Sunt nişte mecanisme seci, constituţionale. Pe domnul Băsescu l-a apucat dragostea pentru partidele politice, din partea mea nu e niciun fel de problemă. Să stabilească dânsul câte ministere i-ar reveni fiecărui partid, PNL are patru ministere, le asum după cum asum oricum tot Guvernul Iohannis, i le dau lui Iohannis şi îi spun: «domnule, pune pe cine vrei, pe socoteala noastră»”, a susţinut Crin Antonescu.

El a criticat comportamentul şefului statului la consultările de miercuri.

„Băsescu, azi, un pic mai supărat, mai nervos. Nu ştiu de ce, pentru că găsisem o soluţie pentru ţara pe care o conduce, şi-a ţinut lungul discurs pentru presă în care a ocărât din nou partidele, care pentru o dată chiar îşi făcuseră datoria, toate, mai puţin partidul acela al domniei sale, a aruncat din nou vina pe toată lumea. A ameninţat că nu se mai plătesc pensiile şi salariile şi după aia a dat presa afară. Dincolo de lipsa de educaţie, e vorba de modul de a înţelege politica…”, a spus Antonescu.

El a invocat şi faptul că „Băsescu refuză să ia act de realitate, de o realitate politică” şi „refuză să pună în aplicare o soluţie recunoscută de toată lumea, mai puţin de PDL, de toată opinia publică”.

„Toată lumea are numai cuvinte de apreciere. Domnul Băsescu ignoră toată treaba asta şi ce face!? Ne va băga pe gât un Guvern cu domnul Boc, cu altcineva care va veni în Parlament şi în condiţiile astea va cădea. După aia ne mai ţine 30 de zile fără Guvern şi va mai încerca o dată să vadă dacă nu cumva din frica de alegeri parlamentare nu cedăm. Aşa cum a fost convins că nu o să treacă moţiunea de cenzură pentru că îi cumpără, îi amenninţă pe parlamemtari, nu le-a mers şi nu o să le meargă”, a conchis liderul PNL.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, că a rugat partidele să continue discuţiile pe tema nominalizării premierului „până mâine (joi – n.r.) în jurul prânzului”, el făcând, totodată, un apel la „responsabilitate”.

Şeful statului a spus că România are nevoie, în prezent, de un premier care să aibă experienţă economică, în relaţia cu băncile şi cu instituţiile economice şi financiare internaţionale.