Antonescu: În alianţa cu PSD nu intenţionăm să ne rezervăm fiefuri sau feude electorale

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, luni, după şedinţa BPC, că formaţiunea sa nu intenţionează ca, în perspectiva încherii unei alianţe cu PSD, să îşi rezerve fiefuri sau feude electorale, el precizând că, în afară de principiul parităţii, la baza alianţei vor sta opţiunile electoratului.

Urmărește
5 afișări

"Dincolo de formula paritară, trebuie să ţinem cont de opţiunile alegătorilor şi atunci, în ce judeţe vor fi candidaţi liberali, susţinuţi şi de PSD, şi în ce judeţe vor fi candidaţi PSD, susţinuţi şi de liberali - asta va decide electoratul şi se va evalua în condiţii cunoscute, date de sondaje încrucişate. Nu ne-am rezervat şi nu intenţionăm să ne rezervăm fiefuri, feude sau zone care sunt ale unui partid sau ale altuia. Asta decid alegătorii", a spus Antonescu, referindu-se la modalitatea de desemnare a candidaţiilor viitoarei alianţe cu PSD.

Solicitat să comenteze punctul de vedere avansat în BPC de vicepreşedintele PNL Relu Fenechiu, potrivit căruia PSD şi PNL ar putea avea candidaturi separate în primul tur, urmând ca în turul doi să se sprijine reciporc, Antonescu a precizat că într-o asemenea discuţie privind alianţa există puncte de vedere şi este normal ca acestea să fie analizate.

"Există puncte de vedere şi e normal, într-o asemenea discuţie, să se analizeze tot felul de ipoteze. Eu am spus-o - şi sper să reuşim acest lucru - că avem nevoie de un acord politic puternic, care să ne lase cât mai multe posibilităţi de adaptare tactică, în funcţie de situaţia politică de atunci, de conjunctura în care alegerile locale sau generale se vor desfăşura. O asemenea viziune e împărtăşită şi de PSD şi discutăm despre cum e mai bine într-o împreujurare sau alta", a spus Antonescu.

El a arătat că negocierile cu PSD au pornit de la ideea că există puncte fixe unde vor exista candidaţi comuni, respectiv la Parlament, la preşedinţiile de CJ şi la primăriile reşedinţă de judeţ, în timp ce în rest există libertatea şi posibilitatea ca, în funcţie de analiza contextului electoral, să existe candidaţi comuni sau candidaţi separaţi.

"Dorim o structură puternică, suplă, care să nu aibă nenumărate comitete, comisii, organe de mediere", a mai spus Antonescu, întrebat dacă viitoarea alianţă cu PSD va avea o comisie la nivel central care să medieze eventualele neînţelegeri dintre preşedinţii de filiale PSD şi PNL.

Antonescu a mai spus că tot luni, după şedinţa BPC, a fost convocată reuniunea CNEx, precum şi o şedinţă cu parlamentarii liberali, pentru a se discuta pe tema alianţei cu PSD.

"Azi se închide ciclul de consultări şi de dezbateri în interiorul partidului, pe diferite foruri, asupra acestui subiect. O decizie va fi luată de Delegaţia Permanentă, pe care CNEx o va convoca pentru 5 februarie", a mai spus Antonescu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici