Antonescu, în plen: Dacă Băsescu nu e demis la referendum, ma retrag definitiv din viaţa politică

Preşedintele Senatului, liderul liberal Crin Antonescu, a declarat, vineri, în plenul Camerelor reunite, că, dacă Traian Băsescu nu va fi demis la referendum, el se va retrage "definitiv" din viaţa politică.

Urmărește
1067 afișări
Imaginea articolului Antonescu, în plen: Dacă Băsescu nu e demis la referendum, ma retrag definitiv din viaţa politică

Antonescu, în plen: Dacă Băsescu nu e demis la referendum, ma retrag definitiv din viaţa politică (Imagine: Razvan Chirita / MediafaxFoto)

Antonescu a mai spus că Traian Băsescu a fost şi este un om politic puternic. "Nu a fost, şi pentru asta nu îl putem pedepsi, şi nu va fi niciodată un adevărat lider al acestei naţiuni", a adăugat el.

Liderul PNL a menţionat că drumurile sale şi ale preşedintelui Traian Băsescu se despart.

"Veţi fi sau nu suspendat azi, veţi fi sau nu demis, de verdictul poporului, ne cam despărţim. Dacă nu veţi fi demis la referendum, eu, Crin Antonescu, mă retrag definitiv din viaţa politică. Dacă veţi fi demis la referendum, nu ştiu ce veţi face, dar vă urez şi dumneavoastră şi mie un singur lucru: să apucăm amândoi o justiţie pe deplin independentă în România".

Antonescu a continuat: "Dumneavoastră, personal, vă urez un preşedinte atât de bun, încât să fie bun şi pentru dumneavoastră".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici