- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Antonescu, în replică la declaraţiile lui Iliescu: Nu vrem să reluăm o negociere care s-a încheiat
Liderul PNL Crin Antonescu a declarat, pentru "Gândul", că liberalii nu sunt de acord cu renegocierea candidaturilor pentru primării şi Consilii Judeţene, el replicând astfel unor declaraţii ale preşedintelui de onoare al PSD, Ion Iliescu, potrivit cărora "pretenţiile PNL la Buzău sunt aberante".
Antonescu, în replică la declaraţiile lui Iliescu: Nu vrem să reluăm o negociere care s-a încheiat (Imagine: Bogdan Stamatin/Mediafax Foto)
Liberalul a spus că situaţia de la Buzău nu se poate schimba şi că "poziţia de candidat la Consiliul Judeţean în numele USL revine PNL", scrie gandul.info.
Antonescu a adăugat că problema candidaturilor la primării şi Consilii Judeţene a fost discutată şi parafată de toate cele trei părţi din USL şi că nu există niciun motiv pentru a se reveni asupra negocierii.
Ion Iliescu a declarat, pentru "Gândul", la finalul Comitetului Executiv al PSD de miercuri, că "pretenţiile PNL la Buzău sunt aberante" şi că se va implica în negocieri pentru ca social-democraţii să dea candidatul pentru Consiliul Judeţean.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Avion doborât de Rusia sau un simplu accident? Care sunt teoriile contradictorii din spatele tragediei aviatice din Kazahstan
-
Elon Musk propune testare cognitivă pentru oficialii americani aleşi
-
Criza din Coreea de Sud: Opoziţia vrea să-l demită din funcţie şi pe preşedintele interimar. Motivul invocat
-
Biden cere Pentagonului să intensifice livrările de arme către Ucraina
Mai mult, în cadrul CEX el i-a transmis lui Victor Ponta că dacă "nu se descurcă cu Crin Antonescu, va veni el" să discute cu acesta, potrivit unor surse din partid citate de gandul.info.
"Domnul Iliescu este binevenit la orice negociere viitoare, dar PSD îşi stabileşte delegaţia. Eu pot sta de vorbă cu domnul Iliescu, dar nu se poate reveni asupra negocierii", a subliniat preşedintele PNL, Crin Antonescu.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.