Antonescu: Intervenţia lui Băsescu e binevenită, arată că nu are adversar mai puternic decât PNL-PDL

Fostul preşedinte al PNL Crin Antonescu a declarat, joi, că intervenţia publică a preşedintelui Traian Băsescu este ”binevenită” deoarece a lămurit faptul că PNL şi PDL sunt cel mai mare adversar al acestuia, în special prin faptul că negociază fuziunea într-un singur partid de dreapta.

Urmărește
501 afișări
Imaginea articolului Antonescu: Intervenţia lui Băsescu e binevenită, arată că nu are adversar mai puternic decât PNL-PDL

Antonescu: Intervenţia lui Băsescu e binevenită, arată că nu are adversar mai puternic decât PNL-PDL (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

”Intervenţia de astăzi a lui Băsescu are darul de a lămuri pe cei amăgiţi, minţiţi zilnic de propagandă. (...) În sensul acesta intervenţia lui Băsescu a fost binevenită, pentru că stabileşte adevărul, aţi văzut că nu există adversar mai puternic pentru Traian Băsescu decât aceste două partide, PNL şi PDL, şi mai ales efortul lor de a construi ceva împreună”, a declarat Antonescu.

El a menţionat că ”răfuiala” lui Traian Băsescu cu PNL şi PDL ”a fost, vreme de zece ani, povestea tristă a preşedintelui”.

”Nu cred că din postura unui preşedinte, mai ales când discută despre principii mari, implicarea unui preşedinte este potrivită. În ce priveşte PNL, o spun ca un fost preşedinte care asumă integral responsabiitatea tuturor deciziilor, nu a existat nicio lovitură de stat în 2012. Dacă ar fi fost o lovitură de stat, nu s-ar fi respectat toate regulile constituţionale, parlamentare şi democratice care sunt în vigoare. Dacă ar fi fost o lovitură de stat sau un derapaj de la statul de drept, o hotărâre mai mult decât discutabilă a CC nu ar fi fost respectată. În ciuda a 7,4 milioane de voturi, această hotărâre luată de şase oameni a fost respectată şi, din acest motiv, nu cred că PNL trebuie să prezinte scuze”, a mai spus Antonescu.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, că susţine că este nevoie de unificarea dreptei pentru câştigarea alegerilor prezidenţiale, dar că PNL trebuie să regrete public suspendarea sa în 2012.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici