Prima pagină » Politic » Antonescu: M-am ocupat de voturile formaţiunii, vom avea toate voturile la moţiune fără probleme

Antonescu: M-am ocupat de voturile formaţiunii, vom avea toate voturile la moţiune fără probleme

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, miercuri, că s-a ocupat ca parlamentarii formaţiunii să voteze moţiunea de cenzură, menţionând că restul depinde de ceilalţi parlamentari şi că inclusiv cei care stau în bănci au conştiinţă.
16 mart. 2011, 16:17, Politic

Antonescu a făcut această precizare înainte de a intra în sala de şedinţă a Parlamentului, la întrebarea dacă opoziţia are toate voturile necesare pentru ca moţiunea de cenzură să treacă.

„Cred că e o problemă de conştiinţă şi cine nu are ruşine de oamenii de acasă, de oamenii din ţara aceasta nu o să se lase convinşi. Eu m-am ocupat de voturile formaţiunii mele politice, vom avea toate voturile fără probleme şi prezenţa tuturor parlamentarilor liberali, restul, oamenii aceştia care stau în băncă, au conştiinţă. Aţi văzut că s-au îngrijit ca nu cumva cineva să nu mai sară de la balcon”, a afirmat Antonescu.

El a mai spus că orice moţiune are o şansă şi opoziţia susţine cu toată încrederea această moţiune, dar se ţine cont de o „matematică parlamentară şi de o poliţie parlamentară fără precedent în care românii, maghiarii şi alte naţionalităţi au transformat-o într-o regulă”.