Antonescu: Moţiunea de cenzură va fii depusă, probabil, luni
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă, că moţiunea de cenzură PNL-UDMR împotriva rectificării bugetare şi a Ordonanţei privind deconcentratele, va fi depusă probabil, luni, la Parlament, menţionând că este finalizată şi are semnăturile necesare.
![Imaginea articolului Antonescu: Moţiunea de cenzură va fii depusă, probabil, luni](https://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1/1687/4281628/1/antonescu1.jpg?width=560)
Antonescu: Moţiunea de cenzură va fii depusă, probabil, luni (Imagine: Mediafax Foto)
"Moţiunea de cenzură va fi depusă oficial mâine sau poimâine, probabil mâine. Moţiunea de cenzură este alcătuită sub aspectul textului, semnăturile sunt strânse", a susţinut Crin Antonescu.
Liderul PNL a menţionat că textul moţiunii a fost prezentat de parlamentari în judeţe, menţionând că şi el, la sfârşitul acesti săptămâni, a avut mai multe întâlniri şi cu profesori, şi cu oameni de afaceri, şi cu oameni care au întreprinderi mici şi mijlocii din Bihor – oameni afectaţi de acest impozit şi cu oameni afectaţi de Ordonanţa privind repolitizarea direcţiilor deconcentrate şi a văzut foarte limpede că există, în zonele afectate de aceste măsuri, "o reacţie care este conformă cu gestul politic" al PNL.
Vicepreşedintele PNL, senatorul Varujan Vosganian, a anunţat, joi, la Iaşi, că moţiunea de cenzură a opoziţiei va avea ca titlu "Marea păcăleală PDL-PSD", iar textul moţiunii va cuprinde promisiunile neonorate ale unui guvern recidivist, care nu diminuează efectele crizei, ci o agravează.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ruptură totală. Trump l-a numit „dictator” pe Zelenski: „Ar face bine să se mişte repede sau nu va mai avea o ţară”
-
Bolojan, după întâlnirea cu Macron: A fost o întâlnire foarte bună, îi mulţumesc pentru prietenie
-
Călin Georgescu, interviu cu un apropiat al miliardarului Elon Musk. Nou atac la „reţeaua Soros”
Potrivit Constituţiei, moţiunea de cenzură poate fi iniţiată de cel puţin o pătrime din numărul total al deputaţilor şi senatorilor şi se comunică Guvernului la data depunerii. Moţiunea de cenzură se adoptă prin votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor. PNL şi UDMR au împreună 124 de parlamentari.
![](https://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/10368/22702753/1/hepta-8039494.jpg?width=110)
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/21333/22686625/1/matthews-hall-harvard-university-2023-wikipedia-org.jpg?width=200)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2921/35768/22283181/1/ghsmfrmw0aisejn.jpg?width=200)
![](https://feeds.gandul.info/uploads/2025/02/acc-1739989184.jpg?width=200)
CANCAN.RO
![](https://feeds.gandul.info/uploads/2025/02/screenshot-2025-02-19-181831-1739981932.png?width=200)
GANDUL.RO
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2961/35615/19854212/1/7458985-mediafax-foto-andreea-alexandru.jpg?width=200)
![](https://cnt.m.ro/c.gif?id=4281628&pid=1)