Prima pagină » Politic » Antonescu: Nu am făcut şi nu voi face cerere pentru pensie specială

Antonescu: Nu am făcut şi nu voi face cerere pentru pensie specială

Antonescu a declarat că nu va face niciodată cerere pentru a beneficia ce cererea specială de parlamentar, mai ales că el a cerut Guvernului şi Parlamentului să elimine pe viitor aceste pensii speciale pentru parlamentari.
Antonescu: Nu am făcut şi nu voi face cerere pentru pensie specială
Foto: Alexandra Pandrea/GMN via Mediafax Foto
Roxana Dena
09 apr. 2025, 21:42, Politic

„Nu am făcut şi nu voi face această cerere pentru pensia specială. Eu nu trebuie să mă angajez public, n-am nicio obligaţie în sensul acesta, pot doar să vă informez că sunt beneficiar potenţial, adică în virtutea legii”, a declarat Antonescu la Antena 3 CNN.

Crin Antonescu a declarat că nici magistraţii nu ar trebui să mai beneficieze de aceste pensii speciale.

„Să precizez încă o dată că nu e vorba de militari, nici de cei din sistemul de apărare şi ordine publică, e vorba strict de magistraţi. Şi cea mai importantă miză pentru mine, dincolo de banii de la PNRR, dincolo de acest principiu al echităţii, e ceva ce mă preocupă, despre care am vorbit de multă vreme şi n-am vorbit numai eu: să trimiţi în pensie la 48 de ani un om, un magistrat, care abia la vârsta aceea are suficientă experienţă, cunoştinţe, practică, încât să fie judecător sau procuror? Liderii Coaliţiei au fost de acord. Am examinat din nou cu juriştii: ce ar putea fi neconstituţional în faptul că îi ceri unui magistrat să iasă la pensie, atenţie, celor care intră acum, deci prevederile sunt pentru cei care încep acum cariera, pentru ceilalţi e un calcul eşalonat în timp, să iasă la pensie la 65 de ani şi să aibă, o pensie pe bază de contributivitate, exact ca toată lumea?”, a întrebat retoric Antonescu.

Crin Antonescu a spus că este de acord ca magistraţii să primească salarii mari dar să nu se mai pensioneze atât de devreme pentru că în România procesele durează mult timp tocmai din cauza lipsei de magistraţi care ies prea devreme la pensie.

„Suntem de acord, evident, să aibă salarii foarte mari, aşa e peste tot, dar pentru Dumnezeu să nu ne mai plângem că avem munţi de dosare, că procesele durează cu anii! CSM-ul, Consiliul Superior al Magistraturii, n-a protestat niciodată, n-a ieşit niciodată public să ne spună că îi pare rău, că durează cu anii procesele, că oamenii nu-şi pot folosi dreptul de proprietate din cauza unor procese interminabile, că există o lentoare în justiţie, inclusiv faţă de infracţiuni foarte grave. Păi asta se întâmplă şi pentru că nu avem suficienţi magistraţi. Cum să avem dacă ei ies la 48 de ani la pensie?”, a spus Antonescu.