- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (22.01.2014, 16:06)
- Andi Manciu
Antonescu: Nu exclud deloc să aibă loc o remaniere cu ocazia Delegaţiei Permanente a PNL
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, miercuri, că nu exclude ca la momentul Delegaţiei Permanente de la 1 februarie să aibă loc remanieri în rândul miniştrilor, ca urmare a unui proces de evaluare bazat pe modul în care au luat decizii guvernamentale şi au comunicat public.

Antonescu: Nu exclud deloc să aibă loc o remaniere cu ocazia Delegaţiei Permanente a PNL (Imagine: Bogdan Iordache/Mediafax Foto)
Antonescu a fost întrebat dacă la momentul Delegaţiei Permanente a PNL se va lua în discuţie şi o eventuală înlocuire a lui Radu Stroe.
"Luăm în discuţie activitatea tuturor miniştrilor, în această evaluare nu e deloc exclus ca în unele cazuri să se procedeze şi la remanieri. (...) Sunt nişte criterii aproape universale (de evaluare a miniştrilor, n.r.): modul în care au îndeplinit partea lor, ministerul pe care îl conduc, din programul de guvernare - în asta de fapt intră tot, intră decizii, intră management, intră bineînţeles comunicarea publică", a declarat liderul PNL.
Antonescu a mai fost întrebat de ce nu i-a cerut demisia ministrului de Interne.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Fostul şef al armatei britanice: Europa trebuie să asigure securitatea Ucrainei dacă SUA nu o vor face
-
Jandarmeria Bucureşti, despre mitingul din Piaţa Victoriei: Un bărbat a fost prins cu un cuţit
-
Surse Reuters: Americanii şi ruşii s-au întâlnit în secret în Elveţia pentru a purta discuţii neoficiale despre războiul din Ucraina
"Pentru că nu are rost să prejudec eu o decizie a partidului, pentru că ne despart câteva zile, o săptămână practic de acest moment de bilanţ şi pentru că nu doresc, nu am făcut-o niciodată, să mă substitui eu partidului", a mai spus preşedintele PNL.
El a precizat că Ramona Mănescu şi Cristian Buşoi au avut mandate foarte bune până acum.
Antonescu a mai fost întrebat dacă, în situaţia în care ar fi fost în locul lui Radu Stroe, şi-ar fi dat demisia de onoare.
"Asta este o istorie contrafactuală şi nu vă răspund la întrebarea asta, fiecare face ce consideră de cuviinţă", a replicat Antonescu.
El a mai fost întrebat dacă are ceva să-i reproşeze lui Radu Stroe.
"Eu cred că nu e vorba de reproşuri între persoane, este vorba de a identifica şi de a corecta deficienţe structurale, instituţionale", a mai spus preşedintele PNL.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe