"Azi avem un ministru condamnat de un tribunal, ieri ( vineri-n.r.) mai exact, domnul Adriean Videanu. Sigur are dreptul la recurs, dar este condamnat pentru fraudă din bani publici. Şi nu îl văd pe preşedintele României spunându-i: «Dă-ţi, domnule, demisia. Şi după ce, eventual, un recurs te va găsi nevinovat, revii». Nu, Videanu este bun, pentru că banii ăia delapidaţi s-au împărţit cu cineva. Şi s-au împărţit cu aceeaşi clientelă portocalie şi probabil roşie care ne ţine morală nouă despre corupţie şi despre grija faţă de cetăţean", a spus Antonescu.
Liderul liberal a făcut referire, în acest context, la situaţia fostului ministru al Muncii Paul Păcuraru, căruia i s-a ridicat imunitatea parlamentară şi a fost înlăturat din Guvern.
În acelaşi cadru, Antonescu a amintit şi de fostul ministru al Apărării Teodor Atanasiu, care după ce a fost schimbat i s-a închis dosarul instrumentat.
"Există acuzaţiile pe care vreme de patru ani preşedintele Băsescu le-a adus fostului guvern liberal. Că există corupţie, vreo trei miniştri au fost schimbaţi prin deschiderea unor dosare care nici până în ziua de azi nu au fost finalizate într-un fel", a spus Antonescu.
Potrivit acestuia, mentalitatea trebuie schimbată ca să se găsească o ieşire din situaţia actuală.
"Dacă ţara asta va continua să fie condusă de şarlatani, de demagogi, de incompetenţi şi de pipiţe, nu avem ieşire. Trebuie să găsim o ieşire şi ea există. Pentru că sunt în România oameni competenţi, pentru că sunt în România oameni care vor să trăiască din munca lor şi oameni politici care pot face ceva pentru comunitate", a conchis Antonescu.
Fostul primar general, Adriean Videanu, este obligat să plătească, alături de alţi 23 de angajaţi ai Primăriei Municipiului Bucureşti (PMB,) aproape cinci milioane de lei, bani cheltuiţi ineficient în legăturile cu lucrările la stadionul Lia Manoliu şi borduri.