Întrebat dacă deţine informaţii privind discuţii ale PDL cu parlamentarii PNL în vederea racolării, pe modelul documentului prezentat de PSD, Crin Antonescu a menţionat că tentativele PDL de a racola sunt vechi, adăugând că nu are vreo emoţie în acest sens.
"Mă amuză modul în care Geoană nu poate să spună ce ar vrea să spună şi recuge, ca şi la operaţiunea Turnu Măgurele, la astfel de proceduri care pot face deliciul dumneavoastră şi al nostru, al consumatorilor de presă. Tentativele PDL de a racola persoane, primari, consilieri, parlamentari, aflate la noi sau la PSD, de a racola persoane sau serviciile lor, chiar rămânând sub culorile partidului sub care au câştigat mandatul, sunt vechi, multiple şi notorii", a spus Antonescu.
El a adăugat că, în ceea ce priveşte parlamentarii PNL, nu are vreo emoţie că cineva ar pleca la PDL.
"N-am vreo emoţie că ar pleca cineva la PDL, pentru că am încredere în toţi colegii mei şi pentru că eventuala plecare a unuia sau altuia dintre parlamentari nu ar schimba nimic din ceea ce este esenţial în politica românească şi în confruntarea politică", a conchis Crin Antonescu.
O strategie a echipei de campanie a PSD, făcută publică la sfârşitul săptămânii trecute, relata că PDL va încerca să racoleze parlamentari de la PSD şi de la PNL.