Antonescu: Nu suntem satisfăcuţi de răspunsurile FMI, au o poezie pe care o spun cam peste tot
„Spre deosebire de PSD, care a încheiat acordul cu FMI şi azi nu mai vrea să discute cu FMI, noi nu am încheiat acordul cu FMI, ne cunoaşteţi poziţia, dar am avut astăzi o întâlnire care, aşa cum v-aţi dat seama şi după durata ei, nu a fost deloc o întâlnire protocolară. A fost o întâlnire plină de conţinut şi pe care noi am considerat că este normal să o avem cu această instituţie care joacă un rol atât de important în politica statului român şi în ceea ce priveşte situaţia economică şi socială a României”, a susţinut Crin Antonescu.
Liderul PNL a subliniat însă că liderii liberali nu sunt satisfăcuţi de răspunsurile pe care reprezentanţii Fondului le-au dat în discuţiile de marţi.
„Dincolo de amabilitatea de a purta o discuţie îndelungată, peste timpul prevăzut iniţial, nu am primit răspuns la câteva întrebări esenţiale(…). Fondul are o poezie de spus şi o spune cam peste tot”, a spus Antonescu
Întrebat dacă în poezia sa FMI a spus care este planul de acţiune pentru creşterea economică a României, Antonescu a menţionat că FMI nu a spus nimic despre acest subiect, limitându-se a menţiona că ar fi bine să crească economia iar Guvernul „să facă şi să dreagă”.
O misiune comună a FMI şi a Comisiei Europene se află în perioada 26 iulie – 4 august la Bucureşti pentru o nouă revizuire a acordului cu România, care va evalua modul în care România a îndeplinit criteriile de performană stabilite pentru finele lunii iunie şi în cadrul căreia se discută şi despre un nou set de prognoze macroeconomice.
La începutul săptămânii trecute, şeful misiunii FMI în România, Jeffrey Franks, a declarat că este mai optimist decât unii analişti în privinţa evoluţiei economiei în 2011 şi că este posibilă o revenire pe creştere a PIB.
Reprezentanţi FMI se întâlnesc, marţi seară, şi cu membri ai conducerii UNPR.