Întrebat, la Timişoara, cum comentează numirea lui Sebastian Lăzăroiu la Ministerul Muncii, Antonescu a răspuns: „Nu am de ce să comentez”.
„Acum sper să nu mă acuzaţi de non-combat, că m-am împăcat cu domnul care l-a numit, şi care nu e domnul Boc, sau, în fine, cu domnul Lăzăroiu. Domnul Lăzăroiu, cam de o vreme încoace, nu se mai afla în treabă, ca să spun aşa şi i-au găsit… Prima remarcă, şi cred că ultima, este aceea că se arată, încă o dată, că totuşi Partidul Democrat, partid care guvernează în România, are mari probleme să numească un om politic din rândurile sale ca ministru, la orice şi noroc atunci că există şi asemenea personaje, ca domnul Lăzăroiu, care pot să acopere aceste nevoi. Despre ce va face domnul Lăzăroiu la Ministerul Muncii, o să discutăm, cel puţin, de mâine încolo. N-am cum să vă spun acum”, a spus Antonescu, citat într-un comunicat PNL.
Şeful statului a semnat, vineri, la propunea premierului, decretul de numire a lui Lăzăroiu în funcţia de ministru al Muncii.
Fostul consilier prezidenţial Sebastian Lăzăroiu a depus apoi, la Palatul Cotroceni, jurământul de învestitură în funcţia de ministru al Muncii.
Ioan Nelu Botiş a anunţat, în 20 aprilie, că a demisionat din funcţia de ministru al Muncii, în contextul scandalului legat de angajarea soţiei sale într-un proiect european.
Intermatul la Ministerul Muncii a fost preluat în 22 aprilie de premierul Emil Boc.