Antonescu: Poate Băsescu era mai bun de prim-ministru, în loc să fie două mandate preşedinte

Publicat: 19 11. 2013, 00:38
Actualizat: 17 04. 2020, 09:37

Antonescu a fost întrebat, într-o emisiune B1 TV, dacă îl vede în viitor pe Traian Băsescu în poziţia de prim-ministru.

„Nu văd o ipoteză plauzibilă pentru domnul Băsescu prim-ministru. Aş putea să deplâng faptul că din ăştia zece ani cât a fost preşedinte mai bine avea numai un mandat de preşedinte şi după aia era prim-ministru, nu preşedinte, că poate ar fi făcut mai multă treabă, poate era mai bun de prim-ministru. Dar acum asta a fost soarta şi pentru domnia sa şi pentru noi”, a declarat Antonescu.

De asemenea, liderul PNL a susţinut că actualul şef al statului îşi va încheia cariera politică la finalul mandatului prezidenţial şi cu această ocazie şi influenţa semnificativă pe scena politică.