- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Antonescu propune condiţionarea votului românilor din străinătate de plata unui impozit în ţară
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat că merită dezbătută condiţionarea dreptului de vot al românilor care nu trăiesc în ţară de plata "a cel puţin unui impozit" în România, potrivit unui interviu acordat publicaţiei italiene "gazetaromaneasca.com", preluat de "Gândul".
Antonescu susţine că subiectul merită dezbătut, în contextul în care "alegerea lui Băsescu a fost decisă de voturile din străinătate, dar consecinţele nu le suportă aceştia, ci românii din ţară".
Contactat de "Gândul", Antonescu a confirmat afirmaţia, insistând asupra faptului că este "doar o ipoteză care merită dezbătută".
În legătură cu proiectul votului prin corespondenţă, pregătit de MAE pentru românii din străinătate, Crin Antonescu spune că PNL nu se opune, dar că se teme că partidul aflat la putere va folosi sistemul pentru a frauda alegerile.
"Dacă nu am avea precedentul lui 2009 şi dubii extrem de serioase privind corectitudinea cu care instituţiile statului dominate de PDL ar gestiona un asemenea sistem, poate că nu ne-am opune de principiu votului prin corespondenţă. Atâta vreme însă cât statul PDL-ist funcţionează aşa cum funcţionează, mi-e teamă că votul prin corespondenţă nu e decât unul dintre instrumentele prin care se pregăteşte fraudarea alegerilor viitoare în scopul perpetuării actualei puteri", a explica Crin Antonescu.
Liderul PNL crede că ar trebui găsită o metodă prin care să "simplificăm participarea emigraţiei la procesul electoral", astfel încât oamenii să nu fie nevoiţi să se deplaseze sute de kilometri pentru a găsit o secţie de votare. În opinia lui Antonescu, votul prin corespondenţă sau votul electronic ar fi soluţii viabile dacă ar fi "administrate de instituţii cu adevărat imparţiale".
Crin Antonescu mai vorbeşte despre principiul reprezentării, deoarece "ca şi cetăţean, eşti coacţionar al statului" şi "nu poţi doar să decizi asupra administrării lui, dar să nu participi cu nimic".
"Deci poate ne gândim la un sistem în care, pentru cei care nu trăiesc pe teritoriul României, condiţionăm dreptul la vot de plata a cel puţin unui impozit în ţară, că e teren, că e casă, că e alt tip de venit impozitat. Modele există (...) Nu e opinia mea finală. Îmi dau seama că e un subiect controversat şi că ideea ar putea naşte polemici. Dar cred că o dezbatere, atât asupra principiului, cât şi asupra metodei, merită făcută", spune Antonescu.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Avion doborât de Rusia sau un simplu accident? Care sunt teoriile contradictorii din spatele tragediei aviatice din Kazahstan
-
AUR a sesizat Consiliul Concurenţei cu privire la tranzacţia de vânzare a E.ON Energie România
-
Noi violenţe în Siria, în zona în care locuiesc mulţi membri ai sectei alawite a lui Assad
-
Suceava. O cisternă a luat foc, în urma unui accident rutier. Patru persoane rănite
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO