Antonescu: Propunerea de excludere a lui Cataramă a fost înaintată CNEx
Întrebat dacă s-a propus excluderea lui Cataramă, Crin Antonescu a spus că există o astfel de propunere, menţionând că aceasta a fost înaintată CNEx, care va lua o decizie.
„Există o astfel de propunere şi a fost înaintată Consiliului Executiv”, a spus Antonescu.
Întrebat dacă liberalii l-au invitat şi pe Viorel Cataramă la şedinţă, preşedintele PNL a răspuns afirmativ.
La ora transmiterii acestei ştiri, are loc şedinţa Comitetului Naţional Executiv (CNEx) al PNL.