Antonescu: Punctul de vedere al PNL pe proiectul Guvernului privind Roşia Montană, clar şi cunoscut

Publicat: 22 10. 2013, 12:27
Actualizat: 31 03. 2020, 02:26

„Am acceptat prelungirea termenului pe care l-a solicitat comisia şi se propunea prelungirea până la 10 noiembrie. Ceea ce doream noi să clarificăm şi atunci şi acum este următorul lucru: mandatul acestei comisii. Ea a fost creată şi mandatată de plenul Parlamentului pentru a aviza, într-un fel sau altul, un anumit proiect de lege şi anume proiectul iniţiat de Guvern, pe care noi nu l-am susţinut şi nu-l susţinem. Se punea problema dacă suplimentarea mandatului însemna şi un nou mandat de conţinut în sensul elaborării unui nou proiect sau dacă se limitează la vechiul mandat. A rămas limita la vechiul mandat şi, din acest punct de vedere, nouă nici nu ne trebuie 10-15 zile, câte mai sunt până în 10 noiembrie”, a explicat Antonescu.

El a spus că, dacă se doreşte un nou proiect privind exploatarea auro-argintiferă, nu doar în perimetrul Roşia Montană, ci pe întreaga suprafaţă a ţării, proiect comun la nivelul USL, nu este nevoie de o comisie specială, ci de constituirea unei echipe care să pregătească proiectul care să fie asumat de grupurile parlamentare, de anumiţi parlamentari sau de o anumită comisie.

„Nu e nevoie de o comisie specială. Noi, însă, am pus această problemă, pentru că, din declaraţiile preşedintelui comisiei Darius Vâlcov şi din declaraţiile mai multor membri, s-a spus foarte clar că proiectul depus de Guvern, practic, este respins, este abandonat şi se construieşte cu totul un nou proiect. Dacă era vorba de construirea unui nou proiect, noi credem că trebuie să stabilim şi un nou mandat pe o durată mult mai lungă, pentru că e greu de construit un nou proiect de reglementare pe o asemnea temă în două săptămâni. Dacă e vorba, aşa cum a rezultat, de păstrarea obiectului de activitate al comisiei – proiectul Guvernului, sigur, două săptămâni e prea mult”, a mai spus Crin Antonescu.

El a adăugat că membrii PNL din comisia specială nu au niciun motiv să nu participe la şedinţele comisiei, dar punctul de vedere al PNL „este clar şi cunoscut”.

Deputaţii şi senatorii au decis, marţi, în şedinţă comună, prelungirea până pe 10 noiembrie a termenului de depunere a raportului de către Comisia parlamentară Roşia Montană. Decizia a fost luată cu majoritate de voturi, înregistrându-se 17 voturi „împotrivă” şi opt abţineri, PDL neparticipând la vot.