Antonescu: Scrisoarea propusă de Ponta pe Schengen urma să fie semnată şi de Barroso şi Van Rompuy

Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, a declarat, marţi, că scrisoarea propusă de premierul Victor Ponta pe tema aderării la Schengen urma să fie semnată de preşedintele Traian Băsescu, şefii celor două Camere ale Parlamentului, dar şi de Jose Manuel Barroso şi Herman Van Rompuy.

Urmărește
718 afișări
Imaginea articolului Antonescu: Scrisoarea propusă de Ponta pe Schengen urma să fie semnată şi de Barroso şi Van Rompuy

Crin Antonescu (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Antonescu a fost întrebat cum vede sugestia făcută de preşedintele Traian Băsescu privind o scrisoare comună semnată de premier şi preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului în care aceştia să-şi asume rezolvarea a ceea ce nu este "în regulă" cu privire la MCV.

"Sunt oameni, oameni de seamă, cu care dumneavoastră sunteţi contemporani, toţi suntem contemporani, care par a fi prins gustul hârtiilor semnate. Nu mă număr printre ei. (...) Nu am spus că nu voi semna, dar să fac planuri, să schiţez scrisori. Eu cred că nu scrisorile sunt decisive în această privinţă şi cred că acest joc în care văd că intră şi domnul Băsescu e unul neserios. Noi trebuie să rezolvăm problema Schengen sau trebuie să rezolvăm problema MCV, nu trebuie să ne procupăm doar cum dăm vina unii pe alţii, că din cauza celuilalt nu s-a rezolvat", a spus Antonescu.

De asemenea, el a precizat că între semnatarii documentului ar fi fost inclusiv preşedintele Comisiei Europene şi cel al Consiliului European.

"Eu cred că, aşa cum i-am răspuns premierului atunci când m-a contactat în legătură cu posibilitatea unei scrisori apel - să fie semnată şi de preşedinţi celor două Camere din România, alături de nume ilustre - Barroso, Băsescu, îi iau în ordine alfabetică, van Rompuy - nu am avut nimic împotrivă, pentru că avea nişte valenţe politice documentul. Acum, acest ping-pong cu semnăturile şi cu formatele de scrisori pe care domnul Băsescu îl propune, riscă să nu mai fie serios", a mai declarat Antonescu.

El a fost întrebat dacă scrisoarea propusă era în plan să fie semnată şi de Barroso şi Van Rompuy, sau se referă la declaraţia de la Bruxelles pe tema Schengen.

"Nu mă refer la declaraţie, mă refer la un text care să fie adresat decidenţilor europeni ca o pledoarie şi cu argumentele respective pentru intrarea României în Schengen. Adică despre ceea ce propusese premierul Victor Ponta", a mai spus Antonescu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici