Antonescu şi-a anunţat oficial candidatura pentru un nou mandat de preşedinte al PNL
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, sâmbătă seară, că va candida pentru un nou mandat de preşedinte al PNL, în condiţiile în care îi vor fi acceptate documentele politice şi propunerile de modificare a Statutului, anunţând că la DP nu au fost anunţate contracandidaturi.
Antonescu şi-a anunţat oficial candidatura pentru un nou mandat de preşedinte al PNL
Întrebat dacă va mai candida pentru un nou mandat, Antonescu a replicat: "Da, voi candida pentru funcţia de preşedinte, sigur în condiţiile în care documentele politice pe care le voi propune, modificările statutare pe care le voi propune vor găsi o susţinere consistentă, şi sper acest lucru şi pot confirma candiatura", a susţinut Antonescu.
Întrabat dacă alţi liberali şi-au anunţat candidatura pentru funcţia de preşedinte, liderul PNL a infirmat acest lucru.
"Nu deocamdată nu au fost anunţate şi alte candidaturi, evident că lista este deschisă pentru candidaturi la funcţia de preşedinte şi la celelte funcţii pe care statutul o să le prevadă", a conchis Crin Antonescu.
Anotonescu a declarat, sâmbătă seară, după şedinţa DP, că liberalii se vor reuni în Congres extraordinar în 5-6-7 martie, propunerea sa fiind votată cu 85 de voturi "pentru", patru "împotrivă" şi 26 de abţineri.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO