Antonescu: Sperăm că Băsescu nu va concesiona UDMR o bucată din România

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, marţi, că decizia UDMR de a respinge varianta PDL de reorganizare administrativă era "previzibilă" şi a menţionat că USL speră ca PDL să nu facă prea multe concesii Uniunii în acest sens.

Urmărește
4 afișări

Antonescu a spus că decizia UDMR referitoare la propunerea PDL de reorganizare administrativă era previzibilă şi anunţată anterior.

"Rămâne să vedem dacă domnul Băsescu şi ai săi vor atât de tare să dea peste cap ţara în scop electoral încât vor concesiona UDMR o bucată din România. Sper că nu, ne dorim asta şi îl avertizăm pe domnul preşedinte", a adăugat el.

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a menţionat că speră ca argumentele acestei decizii a UDMR să fie bazate de considerente tehnice, nu politice, anume pe adresele pe care Ministerul Administraţiei şi Ministerul Dezvoltării Regionale le-au transmis la o interpelare în Parlament, cu precizări că reorganizarea ţării nu va putea avea loc înainte de 31 decembrie 2012.

Liderii PDL şi cei ai UDMR, reuniţi în şedinţa coaliţiei, nu au ajuns la un acord privind proiectul de reorganizare administrativă a ţării, reprezentanţii formaţiunii maghiare spunând în timpul discuţiilor că nu au susţinere din teritoriu pentru modificarea propusă de către PDL, declarau agenţiei MEDIAFAX surse participante la discuţie.

Atât premierul Emil Boc, cât şi alţi lideri ai PDL au refuzat să facă vreo declaraţie în legătură cu concluziile şedinţei de luni a coaliţiei. Conducerea PDL s-a reunit în şedinţa BPN la ora transmiterii acestei ştiri. La sosirea la sediul partidului, atât premierul Emil Boc, cât şi secretarul general al partidului, Ioan Oltean, au refuzat să dea vreo declaraţie presei.

Liderul grupului UDMR din Camera Deputaţilor, Mate Andras, a declarat, marţi, corespondentului MEDIAFAX, după şedinţa coaliţiei, că PDL a insistat pe varianta propusă pentru reorganizarea administrativ-teritorială, iar UDMR a transmis clar că nu este de acord cu acest proiect.

"Nu suntem de acord cu reorganizarea propusă de PDL. Am spus foarte clar în şedinţa coaliţiei că nu suntem de acord cu această reorganizare pentru că este făcută în aşa fel încât nu va ajuta la dezvoltarea economică coerentă a acestor regiuni. S-a gândit cineva ce se va întâmpla, de exemplu, cu tribunalele judeţene? Nu s-a gândit. Trebuie făcut înainte un studiu de impact. Cei de la PDL au insistat pe varianta lor, iar noi am spus clar «nu şi nu»", a spus deputatul UDMR.

Întrebat ce se va întâmpla dacă Executivul îşi va asuma răspunderea pe proiectul reorganizării, Mate a apreciat că se va merge pe această variantă "doar în situaţia în care se doreşte o schimbare de Guvern".

De asemenea, senatorul UDMR Verestoy Attila a declarat, marţi, agenţiei MEDIAFAX, că reprezentanţii Uniunii au spus în coaliţie că nu susţin propunerea PDL privind reorganizarea administrativă, deoarece un astfel de proiect necesită elaborarea unor studii de impact, precum şi negocieri de lungă durată.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici