Prima pagină » Politic » Antonescu: Sprijinul anunţat de Miluţ pentru Băsescu s-ar datora şi unor presiuni din partea PPE

Antonescu: Sprijinul anunţat de Miluţ pentru Băsescu s-ar datora şi unor presiuni din partea PPE

Liderul PNL, Crin Antonescu, a declarat sâmbătă la Iaşi că sprijinul anunţat de liderul PNŢCD Marian Petre Miluţ pentru Traian Băsescu la alegerile prezidenţiale s-ar datora şi unor presiuni venite din partea PPE, dar reprezintă şi o încercare a partidului de a reveni în prim-planul scenei politice.
Antonescu: Sprijinul anunţat de Miluţ pentru Băsescu s-ar datora şi unor presiuni din partea PPE
12 sept. 2009, 20:57, Politic

„Ei sunt nevoiţi să găsească o formulă pentru a reveni în prim-planul politicii româneşti. Au fost probabil şi presiuni venite din partea popularilor europeni pentru sprijinirea unui candidat comun”, a afirmat Crin Antonescu, într-o conferinţă de presă.

El a spus că, din semnalele pe care le are, a fost exprimat doar sprijinul lui Marian Miluţ pentru Traian Băsescu, şi nu a întregului partid.

„Nu ştiu dacă întreg partidul îl sprijină pe Băsescu. Am auzit doar de o astfel de afirmaţie a lui Marian Miluţ”, a mai spus Crin Antonescu.

Liderul liberal a spus că doreşte ca PNŢCD să revină în prim-planul scenei politice.

„Am fost dimineaţă la congresul PNŢCD, pentru că este un partid istoric şi un partid căruia îi urez din inimă succes”, a adăugat Crin Antonescu.

Marian Petre Miluţ a fost reconfirmat, sâmbătă, la Congresul PNŢCD, în funcţia de preşedinte al formaţiunii, el declarând că pe 22 noiembrie va vota cu Traian Băsescu şi exprimându-şi dezamăgirea că nu s-a putut realiza o alianţă cu PNL.