- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (05.11.2013, 21:21)
- Andi Manciu
Antonescu spune că Tăriceanu şi-a exprimat nemulţumiri în PNL: I-am amintit că şi el a negociat programul USL
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a relatat, marţi seară, că fostul premier Călin Popescu Tăriceanu şi-a exprimat nemulţumirea, în conducerea PNL, faţă de negocierile purtate cu FMI şi măsurile pentru 2014, dar i-a adus aminte acestuia că a făcut parte din echipa care a negociat programul USL.
Urmărește
277 afișări
Călin Popescu Tăriceanu (Imagine: Razvan Chirita/ Mediafax Foto)
Antonescu a fost întrebat dacă, în cadrul şedinţei a BPN, a reuşit să-l convingă şi pe fostul premier Călin Popescu Tăriceanu de reuşita negocierilor purtate cu FMI şi a măsurilor convenite.
"Eu am încercat să mă lămuresc în primul rând asupra variantelor pe care domnul Tăriceanu le-ar fi vrut de la Guvern, de la domnul ministru Chiţoiu, pentru că era o discuţie între noi şi l-am întrebat încă o dată pe domnul Tăriceanu: unu - dacă îşi aminteşte că programul de guvernare a fost negociat de o echipă de patru oameni din care şi domnia sa cu onor făcea parte (...) A fost o declaraţie publică (a lui Tăriceanu, n.r.) în care spunea că s-a negociat prost, nu atât protocolul, cât protocolul de guvernare. Eu nu cred că s-a negociat prost şi i-am mulţumit încă o dată pentru faptul că alături de ceilalţi distinşi domni a făcut această negociere. Dar l-am întrebat dacă îşi aminteşte", a declarat Antonescu.
Liderul PNL a precizat că l-a întrebat pe Tăriceanu dacă are soluţii pentru ca "economia României să se mişte în direcţia bună, nu spre râpă".
ULTIMELE ȘTIRI
-
Cei trei suspecți arestați de poliția olandeză în cazul furtului Tezaurului Dacic vor fi reținuți pentru încă 2 săptămâni
-
Trump: Canada, Mexic şi China nu pot face nimic pentru a amâna taxele
-
Un avion cu şase persoane la bord s-a prăbuşit într-un cartier din Philadelphia
-
Guvernul se reuneşte pentru a adopta bugetul
"După aceea a început o poveste ca cea cu Evanghelia, că au fost cinci măsuri propuse, am întrebat unde sunt. Cele cinci erau trei, din trei două s-au făcut şi a treia nu se poate face, că era vorba de scăderea CAS, pe care domnul ministru Chiţoiu a vânat-o cu toată hotărârea şi PNL, de capitalizare şi fondul de garantare, lucruri în care Ministerul Finanţelor, ministrul Finanţelor şi Guvernul au făcut deja lucruri semnificative şi al treilea lucru era scutirea de impozit pe profitul reinvestit, care într-adevăr este o măsură liberală, este o măsură bună din punct de vedere economic, dar care în acest context nu se putea propune dimpreună şi cu CAS. Mai rămânea să mai propunem şi scăderea cotei unice şi atunci sigur că am fi fost mulţumiţi, problema e ce obţineam", a mai relatat preşedintele PNL.
De asemenea, Antonescu a afirmat că nu trebuia "să inventeze" nici Tăriceanu, nici Chiţoiu şi nici el lupta împotriva evaziunii fiscale.
"Nu ştiu în ce măsură a fost convins domnul Tăriceanu că domnul Chiţoiu atâtea se putea, atâta a făcut. Îmi aduc aminte însă că, prezent în sală fiind şi domnul Tăriceanu, decizia politică de asumare a acestei negocieri şi a acestui buget a fost luată în unanimitate fără nicio abţinere, ceea ce mă face să fiu optimist şi să cred şi din dezbatere că domnul Tăriceanu s-a convins", a mai declarat Antonescu.
Fostul premier Călin Popescu Tăriceanu a comentat ironic marţi, înaintea şedinţei BPN al PNL, măsurile convenite în urma negocierilor dintre Guvern şi reprezentanţii FMI, afirmând că nici în vis nu bănuia aşa ceva.
Tăriceanu a fot întrebat cum vede măsurile convenite de reprezentanţii Guvernului cu delegaţia FMI.
"Excelente, nici în vis nu bănuiam aşa ceva", a răspuns ironic fostul premier, fără a face alte comentarii.
Citește pe alephnews.ro: La cinci ani după ce au spus „la revedere” UE, britanicii regretă amarnic Brexitul
Citește pe www.zf.ro: Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Citește pe www.zf.ro: Se naşte un nou pol imobiliar în Bucureşti. Preţurile apartamentelor din această zonă au explodat cu 30% în doar doi ani VIDEO
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Menajera l-a costat mariajul, iar divorțul, casa! Unde a ajuns să locuiască fostul campion român, după ce a rămas fără vila din
CANCAN.RO
Milionarul Bryan Johnson nu-și mai injectează „sângele FIULUI său”, după ce a descoperit un alt tratament: „Cine dorește punga mea cu plasmă?”
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe