Video Antonescu: Sunt optimist pentru Congres, am sprijinul a 32-33 de filiale

Vicepreşedintele PNL Crin Antonescu se declară optimist în perspectiva Congresului extraordinar de alegere a preşedintelui PNL şi spune că are sprijinul a 32-33 de filiale pentru această funcţie.

Urmărește
28 afișări

Rep. Dacă tot am vorbit de lideri locali, în ultima vreme aţi fost prin teritoriu, aţi avut şi întâlniri cu preşedinţii de filiale. Câte filiale vă susţin pentru şefia PNL la congres?

Crin Antonescu: În primul rând, discuţia despre filiale care susţin în ansamblu, ca un bloc monolitic, un candidat sau altul este nepotrivită. Noi avem un congres cu aproape 1.500 de delegaţi, nu există un mandat imperativ. Există 1.500 de oameni, 1.500 de opţiuni, 1.500 de voturi. Există filiale în care linia este destul de clară în favoarea unuia sau altuia dintre candidaţi. Cred că aritmetica asta nu e semnificativă. Dacă socotim sau estimăm pe o majoritate de filiale, cred că în acest moment este vorba de peste 30, 32-33, de filiale în care majoritar, să spunem, estimez a fi curentul care mă susţine. În rest, putem să numărăm preşedinţi, dar mi se pare o aritmetică nesemnificativă. Încă o dată spun că, la momentul la care eu mi-am anunţat candidatura, am avut susţinerea în scris a 28 de preşedinţi sau reprezentanţi ai filialelor mandataţi de preşedintele respectiv. Nu am făcut publică lista aceea, nu mi s-a părut elegant, ea însă există şi, cu o singură excepţie, ea se confirmă, ba chiar s-au adăugat preşedinţi care susţin candidatura mea. Dar nu are rost, repet, să discutăm despre liste, susţineri, vom discuta despre votul final în congres.

Rep: Nu doriţi să vorbim despre susţinere, să vorbim totuşi despre anumiţi lideri PNL care v-ar putea susţine. V-a căutat domnul Patriciu? V-a anunţat că vă susţine la şefia PNL?

Crin Antonescu: Nu. Domnul Patriciu a făcut o declaraţie publică pe care o cunoaşteţi, că salută competiţia şi că nu susţine pe careva dintre candiaţi. N-am avut nicio discuţie pe acest subiect cu Dinu Patriciu. Pot să vă spun sau să vă reamintesc dacă e vorba de persoane, de lideri locali, de preşedinţi de organizaţii, că sunt nişte oameni, cred, cel puţin 21 de filiale, care au anunţat public un sprijin pentru candidatura mea şi sunt vreo două organizaţii care au anunţat public sprijin pentru candidatura domnului Tăriceanu. Deci numele acestea se cunosc, nu sunt secrete, le putem evoca din nou, dar, repet, nu mi se pare întrutotul semnificativ.

Rep: Dar v-a transmis, totuşi, Patriciu printr-unul din emisarii săi, un om de-al dumnealui, că vă susţine candidatura?

Crin Antonescu: Nu. Eu nu am discuţii prin emisari cu domnul Dinu Patriciu, am din când în când, la răstimpuri, discuţii care au pur şi simplu un caracter amical, care sunt discuţii despre viaţa politică în general, uneori şi despre partid, dar încă o dată vă spun că în acest congres Patriciu nu joacă niciun rol. Dinu Patriciu este un membru al PNL , un membru important, un membru influent, pe mine m-ar onora o eventuală opţiune a domniei sale pentru candidatura mea, nu mă feresc să spun asta, dar mă tem că nici nu este delegat la acest congres şi în niciun caz, repet, nu discutăm prin emisari.

Rep: Voiam să vă întreb dacă i-aţi promis domnului Fenechiu funcţia de prim-vicepreşedinte.

Crin Antonescu: Oh! În niciun caz. Nu am promis nimic nimănui. Eu nu am cerut nimănui susţinere pentru această candidatură, nici domnului Fenechiu, nici altcuiva, eu am discutat cu toţi preşedinţii de organizaţii, cu foarte mulţi dintre delegaţii la congres, cu majoritatea birourilor de conducere ale filialelor din teritoriu, despre ceea ce cred că trebuie să facă PNL în viitor, despre ceea ce aş putea face eu în fruntea PNL. N-am promis nimic nimănui, n-am făcut niciun târg cu nimeni, am spus doar, am făcut aprecierea publică despre domnul Fenechiu, aşa cum pot să o fac despre foarte mulţi alţi fruntaşi locali ai partidului, că în opinia mea este un om care merită să se afle în conducerea partidului, asta e tot! În rest, despre postul de prim-vicepreşedinte nici n-a fost vorba şi deocamdată nici nu ştim dacă el va fi prevăzut în statutul partidului.

Rep: Dacă va fi prevăzută această funcţie în statut, ce liberal susţineţi pentru această funcţie sau, dacă sunt mai mulţi candidaţi, pe cine aţi vedea ocupând această poziţie?

Crin Antonescu: Dintre cei care şi-au exprimat intenţia până acum, şi eu cunosc două nume în această privinţă, unul care şi-a exprimat direct intenţia şi anume Ludovic Orban şi un altul care a fost pus în această situaţie pe un blog şi nu ne-a dat un răspuns clar dacă doreşte sau nu doreşte, intenţionează sau nu, şi anume domnul Meleşcanu. Fie şi pentru faptul că a asumat foarte explicit această candidatură, îl voi susţine pe Ludovic Orban, dacă acest post va fi prevăzut de statut.

Rep: Spuneaţi că nu aţi promis nimic nimănui, totuşi ce le promiteţi liberalilor la congres?

Crin Antonescu: N-am promis nimic nimănui în ceea ce priveşte funcţiile, anumite favoruri sau anumite privilegii pe care un preşedinte de partid ar putea să le acorde. Le-am promis sau le promit liberalilor la congres că, în calitate de preşedinte, voi face tot ce-mi stă în putinţă şi cred că-mi stă în putinţă, ca acest partid să redevină un actor politic major, ca acest partid să recâştige electoratul marilor oraşe şi electoratul urban în general, ca acest partid să depăşească pragul de 30% şi ca acest partid să propună un candidat valabil, care să se bată cu adevărat cu Traian Băsescu la alegerile prezidenţiale.

Citește mai departe:

Înapoi

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Citește mai departe:

Înapoi

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici