Antonescu a arătat că ceea ce doreşte să comunice ţine de unitatea Uniunii Social Liberale, care este mai presus de orice îndoială şi mai puternică decât oricând.
„Fără îndoială, este o zi grea pentru toţi românii care cred în democraţie în România, e un moment de frustrare, de nemulţumire, de dezamăgire pentru toţi acei oameni care cred că votul lor contează”, a mai spus preşedintele PNL.
El a menţionat că USL va rămâne unită şi fidelă proiectelor sale politice, pe care le va aplica prin intermediul Guvernului şi Parlamentului.
Al doilea mesaj fundamental, a arătat Antonescu, este că lupta USL cu regimul Băsescu continuă, până când acest regim va fi „eliminat”.
Antonescu a explicat că regimul Băsescu înseamnă „oameni şi instituţii conduse de oameni contrar spiritului legii, ignorând voinţa populară, votul oamenilor şi Constituţia”.
„Asta înseamnă regimul Băsescu, sfidarea a ceea ce vor oamenii şi încălcarea prin forţă a unor realităţi socio-politice”, a mai menţionat liderul liberal.
„Astăzi pare că voinţa unor politruci, cu tot imensul lor aparat de susţinere, a învins voinţa a opt milioane şi jumătate de români”, a continuat Crin Antonescu.