Antonescu: USL a votat împărţirea colegiilor parlamentare, putem vorbi de Tratatul de la Murighiol

Publicat: 15 09. 2012, 13:44
Actualizat: 19 03. 2017, 12:50

„Această formulă negociată de colegii noştri, de echipele din fiecare partid, a fost votată în forurile de decizie, Comitetele Naţionale Executive ale partidelor. Rămâne ca într-un termen foarte scurt fiecare partid, alianţă din cadrul Uniunii să desemneze candidaţii respectivi, etapă care urmează”, a spus Antonescu.

El a precizat că, dintr-un anumit „patriotism local”, s-ar bucura să numească aceste negocieri „pactul” sau „tratatul de la Murighiol” şi a arătat că aceste discuţii au dovedit încă o dată coeziunea şi capacitatea partidelor din USL de a duce la bun sfârşit negocieri „grele”.

Antonescu a mai spus că toate criteriile avute în vedere au expresia unei formule raţionale, cu discernământ, pornindu-se de la ideea ca fiecare din partidele care reprezintă USL să câştige la aceste alegeri parlamentare.

Preşedintele PNL a mai spus că multe lucruri nu s-au discutat la Murighiol, acestea urmând a intra în dezbaterea altor „echipe de negociere”, în zilele care urmează.