Antonescu vrea dezbatere publică împreună cu Geoană şi Boc
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, i-a provocat, duminică, la o dezbatere publică, pe Emil Boc şi Mircea Geoană, pentru a discuta "în mod public, nu cu microfoane şi cu camere ascunse cine e la putere, cine e în opoziţie, cine şi ce a făcut şi face pentru România".
Antonescu vrea dezbatere publică împreună cu Geoană şi Boc (Imagine: Mediafax Foto)
"Aş vrea să îi chem, să îi provoc, şi pe domnul prim ministru Emil Boc, preşedinte al PD-L, şi pe domnul Mircea Geoană, preşedinte al PSD, să purtăm împreună o dezbatere publică despre ceea ce s-a întâmplat în România în ultimele şase luni, despre prezentul României, despre dezastrul actual şi despre viitor, despre soluţii, aşa cum le vedem fiecare. O dezbatere din care să fie limpede pentru toată lumea, în mod deschis, în mod public, nu cu microfoane şi cu camere ascunse cine e la putere, cine e în opoziţie, cine şi ce a făcut şi face pentru România şi, repet, ce soluţii avem", a declarat Antonescu.
El a susţinut că "dacă domnul Boc nu primeşte învoire de la Traian Băsescu, sau dacă nu se simte în stare" se mulţumeşte şi cu Mircea Geoană "pentru ca măcar cu domnul Mircea Geoană să lămurim în faţa românilor cine e la putere şi cine e în opoziţie".
ULTIMELE ȘTIRI
-
UE „regretă” majorarea taxelor vamale şi se pregăteşte să riposteze „ferm” dacă va fi vizată
-
Crin Antonescu, despre o dezbatere cu Călin Georgescu: Eu vreau ocazia unei dezbateri cu orice candidat
-
Şeful NATO sugerează planuri „secrete” pentru negocierile de pace, care vor opri o nouă încercare a lui Putin de a cuceri Ucraina
Antonescu a criticat vehement activitatea Guvernului din ultimele şase luni.
"Ni s-a promis reducerea cu 20% a numărului de funcţii publice. Nu s-a redus. Ni s-a promis sau s-au angajat la tăierea tuturor sporurilor şi nu s-au tăiat decât sporurile celor care meritau. Impozitarea cu 90% a veniturilor mai mari de 8000 lei, aşa numita taxă de solidaritate trâmbiţată de Emil Boc. Nu s-a făcut aşa ceva. S-a promis, de asemenea, desfiinţarea aşa-numitelor de către domnia sa a pensiilor nesimţite. N-au dispărut, ci au îngheţat, după cum au îngheţat şi pensile mici", a mai spus Antonescu.
El a mai menţionat că nu a făcut nicio referire la Programul "Prima Casă", pentru că “a vorbit domnul Mazăre care e în guvernare".
"Ce e asta «Prima casă»? A venit Boc cu vrăjeala asta. Păi cum îl las eu pe Pogea, când am jumătate din Guvern, să facă bagabonţeala asta? Ăştia cum ajung miniştri de Finanţe, cum sunt foarte deştepţi", a spus Mazăre, la ultima şedinţă a CEXn al PSD, conform unei înregistrări difuzate de RTV.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO