Primarul Craiovei, Antonie Solomon a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă că, îi respectă pe cei care protestează paşnic, însă nu înţelege de unde a pornit „acest scandal” şi l-a lăudat pe preşedintele Traian Băsescu, „datorită căruia România nu a intrat în derapaj”.
„În România se trăieşte prost şi eu am spus-o de atâtea ori, însă suntem puşi prost la răspântie de drumuri, iar poporul român s-a plămădit cum s-a plămădit. (…) Noi, românii, eram clasificaţi în primele 11 state din UE, România îşi lămurise ceea ce trebuia să facă în privinţa reformelor şi stabilităţii ţării şi nu a intrat într-un derapaj datorită lui Traian Băsescu, în primul rând, şi datorită Guvernului. Dar Traian Băsescu a fost cu gândirea şi cu acţiunea şi este apreciat în comunitatea europeană. Noi românii suntem un exemplu pentru alţii. Cum a plecat scandalul acesta nu-mi explic, dar ca să vii de la fotbal şi să îţi pui of-ul pe jandarmi….”, a spus Antonie Solomon.
El l-a atacat dur pe subsecretarul de stat Raed Arafat, afirmând că acesta este „un brancardier”.
„Nu ştiu ce înseamnă Raed Arafat pentru România asta şi ce a făcut. Vorba lui Mircea Dinescu: un brancardier şi nu ştiu ce. Nici nu mă interesează, dar eu spun că protestele în stradă au fost manipulate. Adică nu poţi să vii cu 300-600 de ultraşi la Bucureşti ca să te baţi cu jandarmii pentru că şi-au adus aminte că la nu ştiu care meci Steaua-Dinamo i-au bătut jandarmii pe câţiva de acolo. Şi după aceea să strigi «Jos Băsescu!». Nu ştiu, mi se pare ciudat. De ce nu au făcut-o până atunci, când s-au tăiat bani, s-a dat afară”, a mai spus primarul Craiovei.
Întrebat de jurnalişti ce părere are despre faptul că oamenii cer demisia preşedintelui Băsescu, Solomon a spus că şeful statului „a salvat ţara”.
„Jos Băsescu? Pentru ce? Că le-a salvat ţara? Aşa este: orice lucru bun nu rămâne nepedepsit. Şi asta este opinia majorităţii românilor, dacă îi întrebi şi văd ce întâmplă acum cu Grecia, Portugalia. Este o masă mică de manevră a oamenilor politici care vor să ia locul lui Băsescu, vor să conducă ţara. Aceasta este părerea mea şi o susţin sus şi tare. Eu niciodată nu o să ies în stradă, nu am ieşit nici atunci la Revoluţie şi nu o să ies nici acum”, a mai spus Solomon.
Primarul Craiovei, Antonie Solomon, fost preşedinte al PDL Craiova, care a anunţat că la alegerile viitoare va candida din partea UNPR, şi-a reînnoit recent adeziunea la PDL, spunând că pleacă din acest partid doar dacă va vrea cineva să îl dea afară.