Paleologu a spus la începutul discursului său ţinut la Convenţia partidului că are un scaun gol în rândul susţinătorilor săi care se află pe scenă. „A rămas un loc liber, aş avea nevoie de o femeie curajoasă precum Electra în tragedia greacă să vină alături de mine sau inconştientă, pentru că şi inconştienţa are frumuseţea ei”, a spus Paleologu, fiind aplaudat de delegaţii la Convenţia PDL.
Invitaţiei lui Paleologu i-a răspuns Andreea Paul Vass, care a urcat pe scena pe care se află cei trei candidaţi pentru şefia PDL, fiecare având dreptul să aibă alături cinci susţinători. Andreea Paul Vass s-a îmbrăţişat cu Paleologu, după care a ocupat locul liber alături de susţinătorii lui Paleologu, aflaţi pe scenă.
Theodor Paleologu este primul dintre cei trei candidaţi la preşedinţia PDL care a luat cuvântul pentru a-şi prezenta moţiune.