Anunţul lui Daniel David referitor la majorarea salariilor profesorilor

În funcţie de cum va merge economia spre mijlocul anului, premierul ştie că dacă lucrurile se stabilizează din punct de vedere financiar, are de onorat promisiunile pentru educaţie, spune ministrul Educaţiei, Daniel David, întrebat dacă salariile profesorilor vor fi majorate.

Urmărește
760 afișări
Imaginea articolului Anunţul lui Daniel David referitor la majorarea salariilor profesorilor

Sursa foto: Facebook

„Premierul, la întâlnirea cu partenerii de dialog social, a spus foarte clar că şi după discuţia pe care am avut-o şi eu în coaliţie şi cu premierul, în care şi eu am spus că la încheierea grevei, au fost nişte promisiuni făcute profesorilor. Sigur, o parte din acele promisiuni, o parte a fost onorată iar premierul a spus că în funcţie de cum va merge economia spre mijlocul anului, el ştie că dacă lucrurile se stabilizează din punct de vedere financiar, are de onorat promisiunile pentru educaţie. Iar reprezentanţii sindicatorilor au participat la întâlnirea respectivă şi pot să confirm acest lucru”, spune la Antena 3 CNN ministrul Educaţiei, Daniel David.

Despre nemulţumirile studenţilor privind subvenţionarea transportului, el spune că „e foarte greu când pierzi un drept pe care l-ai avut”.

„Sigur că puteam discuta dacă ar fi trebuit dată opţiunea aia, dar odată ce le-ai dat-o, este un drept. Eu înţeleg, le înţeleg frustrările, dar acelaşi lucru pot să le spun şi lor, trebuie să vedem cum se va stabiliza situaţia financiară a ţării şi sunt convins că dacă lucrurile vor merge bine şi nu văd de ce să nu meargă bine cel puţin în a doua parte a anului, în condiţiile în care ne uităm la economia internaţională, nu pare să vină o criză. Sigur, avem această problemă foarte mare şi măsurile, într-un fel, sunt justificate la un astfel de deficit care pune la risc ţara. Măsurile sunt justificate, dar eu sunt optimist pe ce se va întâmpla în a doua parte a anului şi atunci, repet, premierul a spus acest lucru. El ştie care de onorat nişte promisiuni. (...) Vom rediscuta acest lucru, fiindcă a fost un drept dat şi nu a fost doar ceva ce a îngheţat, a fost ceva ce s-a luat”, încheie David.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici