- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Apel al liderului PIN către ceilalţi lideri politici: Să-i dăm guvernul lui Băsescu până în 2008
Preşedintele PIN, Cozmin Guşă, adresează un apel celorlaţi lideri ai partidelor parlamentare în care propune ca soluţie o "pace politică" care înseamnă să i se ofere preşedintelui Traian Băsescu ceea ce îşi doreşte: să formeze Guvernul cu care să conducă România până la alegerile din 2008.
Apel al liderului PIN către ceilalţi lideri politici: Să-i dăm guvernul lui Băsescu până în 2008
"Iar apoi, să tragem linie şi să vedem dacă s-a ţinut de cuvânt, iar cu ocazia noilor alegeri să fim în stare să impunem cu adevărat o guvernare profesionistă a României", precizează Guşă în apel, arătând că această acţiune nu va însemna neapărat o guvernare mai bună,dar va elimina din viaţa politică confruntarea zilnică între Preşedinţie şi Guvern, factorul perturbator principal al vieţii publice.
Liderul PIN recunoaşte că nu este o soluţie simplă, dar propune şi două modalităţide aplicare: printr-o moţiune de cenzură iniţiată de un PSD care ar demonstra în acest fel că aînţeles bine lecţiile trecutului, fiind preocupat de stabilitate şi pregătit pentru o reformă internă, care prin efectele ei ar invalida posibilele excese prezidenţiale; prin demisia premierului, convins că pacea politică pe care ar putea-oaduce printr-un asemenea gest ar furniza PNL exact muniţia politică necesară spre a rezista acţiunilor distructive puse în aplicare de Traian Băsescu împotriva liberalilor.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Începe depunerea jurământului de înstituire a noului Guvern al României
-
Incendiul izbucnit în Dâmboviţa după un accident între 2 cisterne, una încărcată cu GPL, stins / Două cisterne s-au ciocnit pe DN 72, în Dâmboviţa.
-
Zelenski: Dependenţa Slovaciei de reusrsele Rusiei este o mare problemă de securitate pentru Europa
-
Kelemen Hunor: Trebuie stabilit calendarul prezidenţialelor, nu mai târziu de luna aprilie
"România are nevoie de mai multă cooperare în politică şi de mai multă responsabilitate din partea liderilor săi. Politica nu este un joc al orgoliilor, ci unul al soluţiilor. Noi tratăm această propunere ca pe un test pentru clasa politică, test care să arate că liderii politici doresc cu adevărat binele ţării", arată Guşă în apel.
În document este prezentată pe larg situaţia de fapt care nu poate fi rezolvată prinmecanisme strict instituţionale. Astfel, după ce a câştigat alegerile, Traian Băsescu a început să refuze să mai lucreze cu un prim-ministru pe care el l-a ales şi, pornind de la această relaţie ostilă, funcţionalitatea triadei puterii a avut de suferit; guvernarea a devenit una nefuncţională, economia dând semne de scădere a ritmului de creştere, iar performanţa guvernamentală fiindblocată din cauza slabei pregătiri a mai multor miniştri, în timp ce România esteameninţată cu clauze de salvgardare, iar fondurile europene stau nefolosite;crizele se amplifică, existând miniştri acuzaţi de spionaj sau de trădare, iar premierul esteacuzat de corupţie de către preşedinte,în timp ceadministraţia epolitizată; fiecare act adoptat de guvern tinde să fie desfiinţat imagologic şi decredibilizat, prin intervenţia "inamicului" de la Cotroceni; cele trei partide importante, PD, PSD şi PNL, nu au capacitatea de a dialoga şi de a ajunge la un compromis privind asigurarea unei majorităţi în parlament, deoarece fiecare vrea să fie la guvernare, dar niciunul dintre ele nu poate să guverneze singur, cel puţin în actuala configuraţie politică; teoretic, alegerile anticipate ar putea da o altă configuraţie, dar, de fapt, nimeni nu vrea să se ajungă la alegeri anticipate, fiindcă cei care trebuie să voteze pentru asta sunt parlamentarii, iar aceştia se tem că îşi vor pierde, prematur, postul;reforma clasei politice nu se produce în acest context politic, votul uninominal neputând fi adoptat, iar proiecte precum legea lustraţiei,deconspirarea foştilor informatori sau curăţarea sistemului de justiţie de oameni corupţi nu vor putea fi impuse; efectele integrării europene nu vor fi discutate serios, iar crizele sociale, precum criza gravă de credibilitate şi de perspectivă a şcolii româneşti, vor continua.
Guşă arată că referendumul de la 19 mai a dat un învingător clar: Traian Băsescu, dar cu toate acestea el nu a reuşit până acum să valorifice această victorie. Potrivit liderului PIN, şeful statului a obţinut un sprijin popular pe care l-a prezentat ca fiind un vot de încredere pentru viitor, dar el este izolat, din pricina pierderii credibilităţii în interiorul clasei politice, însă, pe de altă parte, estemobilizat pentru obţinerea controlului guvernamental şipregătit sa recurgă la metode extreme pentru a-şi impune voinţa. Cozmin Guşă crede căTraian Băsescu va pune în funcţiune un mecanism de manipulare colectivă, care, pentru început, va repeta scenariul transformării sale într-o victimă.
În apel se mai arată că este vorba despreun blocaj politic, din care nu se poate ieşi prin mecanisme strict instituţionale, deoarece controlul politic şi parlamentar asupra Guvernului nu se exercită, pe motiv de solidaritate împotriva exceselor prezidenţiale; moţiunile de cenzură nu au efect, fiindcă partidele nu se coalizează pentru ele; mărirea puterilor preşedintelui nu poate avea loc fără un sprijin parlamentar; demisia parlamentarilor nu contează, fiindcă vor fi alţii puşi pe liste.
În aceste condiţii, Guşă crede că se poate ieşi din acest marasm politic numai printr-un "acord transpartinic, transparent, dedicat cauzei naţionale", care să arate românilor că oamenii politici doresc să le rezolve problemele, nu să le creeze altele în plus.
Cozmin Guşă arată că în urmă cu trei luni Partidul Iniţiativa Naţională a propus realizarea unui guvern al interesului naţional, însă propunerea a fost ignorată, deşi doar o asemenea abordare ar fi evitat intrarea în criza politică din prezent.
Noua propunere, adică "pacea politică",îi oferă lui Traian Băsescu ceea ce-şi doreşte şi cere public: să formeze, cu cine va dori, un nou guvern, cu care să conducă România până în 2008, afirmă liderul PIN.
Guşă avertizează că, dacă nu se va ajunge la pacea politică, lunile următoare arătând aceeaşi atitudine conflictuală, aceeaşi preocupare pentru jocuri personale şi aceleaşi acţiuni obscure, românii vor avea dreptul legitim să îşi reconsidere opţiunile.
"Vor avea dreptul să caute alte soluţii politice, alţi lideri care să o reprezinte, alte partide care să lupte în numele lor, iar dacă aceste partidevor fi din categoria celor excesive, care îndeamnă la anarhie, responsabilitatea va cădea în spatele acualilor lideri politici care n-au înţeles comandamentele momentului", apreciază Cozmin Guşă.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO