Aproape 600 de funcţionari care nu şi-au depus la timp declaraţiile de avere, amendaţi de ANI

Aproape 600 de angajaţi ai statului care ar fi trebuit să-şi depună declaraţiile de avere, dar nu au făcut-o au fost amendaţi de inspectorii de integritate şi, în plus, conform modului de lucru de până acum al instituţiei, averile lor ar urma să fie controlate.

Urmărește
4 afișări

"Agenţia Naţională de Integritate (...) a aplicat un număr de 593 de amenzi contravenţionale pentru nedepunerea declaraţiilor de avere şi a declaraţiilor de interese în termenele legale", se arată într-un comunicat de marţi al instituţiei.

Cei amendaţi sunt doi directori executivi de la Direcţia de Investiţii şi Dezvoltare Rurală din cadrul Secretariatului General al Guvernului, trei directori - unul executiv, unul economic şi un director tehnic - ai Direcţiilor de Sănătate Publică din Constanţa, Prahova şi, respectiv, Tulcea, 27 de funcţionari publici din cadrul Aparatului Central şi 54 de angajaţi din teritoriu ai Ministerului Mediului şi Pădurilor, ultimii de la Direcţia Silvică Focşani, 67 de ofiţeri şi subofiţeri de poliţie din Bucureşti, Ilfov şi Botoşani, precum şi 280 de "persoane cu funcţie de conducere şi control" din Autoritatea Rutieră Română.

În plus, alţi 21 de funcţionari publici, între care trei directori ai Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, un şef de la Oficiul de Cadastru Mureş, 12 consilieri judeţeni din Bacău şi Vrancea şi şase consilieri locali, între care şi unul din Bucureşti, de la Sectorul 6, dar şi un funcţionar al Autorităţii Naţionale a Vămilor au fost sancţionaţi de ANI pentru acelaşi motiv.

Alături de ei au mai fost amendaţi 39 de angajaţi ai Casei Naţionale de Pensii şi Asigurări Sociale, 56 de funcţionari publici din Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, un secretar şef şi un şef de catedră de la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport a Universităţii Tehnice Braşov, un angajat al Direcţiei Judeţene Braşov a Institutului Naţional de Statistică, 20 de funcţionari de la finanţe, din Bucureşti, Hunedoara şi Suceava şi un vicepreşedinte al Federaţiei Sindicatelor Lucrătorilor din Cercetare Proiectare din România.

Inspectorii Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) au aplicat sancţiunile după ce fiecare instituţie a comunicat "numele şi funcţia persoanelor care nu au respectat prevederile legale referitoare la completarea şi depunerea declaraţiilor de avere sau de interese".

Conform legii, cei care nu şi-au depus declaraţiile de avere şi interese la termen sunt pasibili de o amendă de la 50 la 2.000 de lei. În plus, conform comunicatului de marţi, în toate cele 593 de cazuri, ANI "poate declanşa din oficiu procedura de evaluare cu privire la situaţia averii existente pe durata exercitării demnităţilor şi funcţiilor publice, a conflictelor de interese şi a incompatibilităţilor persoanelor".

În trecut, ANI obişnuia ca în astfel de cazuri să dea amenda maximă şi să dispună, automat, verificarea averii celor care nu au depus la termen declaraţiile cerute de lege.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici