- Home
- Politic
- (11.02.2021, 01:14)
- Mihai Draghici
Argumente în sprijinul acuzaţiilor care îl vizează pe Donald Trump, prezentate în Senatul SUA
- În Senatul SUA au fost prezentate argumente în sprijinul acuzaţiilor care îl vizează pe Donald Trump
- Membri ai Camerei Reprezentanţilor au prezentat o nouă înregistrare video cu violenţele de la Capitoliu
- Camera Reprezentanţilor l-a inculpat pe Donald Trump pentru "instigare la insurecţie", iar procesul se desfăşoară în Senat

Sursa foto: profimedia
Oficialii Camerei Reprezentanţilor au prezentat miercuri, în Senatul SUA, argumente în favoarea condamnării fostului preşedinte Donald Trump, acuzat de instigare la insurecţie, printre dovezile expuse fiind şi o nouă înregistrare video care surprinde violenţele de la Capitoliu.
Oficialii Camerei Reprezentanţilor au argumentat că Donald Trump le-a prezentat simpatizanţilor "marea minciună" despre presupusele fraude electorale. Donald Trump a evocat "în mod repetat" acuzaţii false "menite să inspire, să instige şi să declanşeze reacţii", a declarat congresmanul democrat Joe Neguse, subliniind că acţiunile de instigare au început înainte de 6 ianuarie, când s-au produs violenţele la Capitoliu.
"Donald Trump nu a fost un observator nevinovat", a declarat, la rândul său, congresmanul democrat Jamie Raskin.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Liderii UE plănuiesc un pachet de ajutor de 20 de miliarde de euro pentru Ucraina
-
Trudeau şi Trump au discutat despre războiul din Ucraina şi traficul de fentanil
-
Radu Jude a câştigat Ursul de Argint pentru cel mai bun scenariu la Berlin. Mesaj anti-extremişti al regizorului român: „Sper doar ca festivalul de anul viitor să nu se deschidă cu filmul Triumph of the Will al lui Leni Riefenstahl!”
Acuzarea a prezentat o nouă înregistrare video care surprinde violenţele produse la Capitoliu.
Camera Reprezentanţilor l-a inculpat pe Donald Trump pentru "instigare la insurecţie". Potrivit articolului de inculpare, "Donald Trump s-a implicat în delicte majore şi minore prin instigarea la acte de violenţă împotriva instituţiilor de guvernare din Statele Unite". Preşedintele Donald Trump este acuzat că a pretins în mod repetat că a câştigat scrutinul prezidenţial şi a încurajat, prin discursul rostit pe 6 ianuarie în faţa simpatizanţilor adunaţi în zona Eclipse din centrul Washingtonului, acţiunile violente asupra Capitoliului, în timp ce Congresul valida victoria lui Joseph Biden în scrutinul prezidenţial.
Senatul va stabili prin majoritate de două-treimi dacă Donald Trump este sau nu vinovat. Sunt necesare voturile a 17 senatori republicani, alături de cele ale tuturor senatorilor democraţi, pentru eventuala condamnare a lui Donald Trump.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!



Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe