La începutul discuţiilor dintre şeful statului şi minorităţi, Traian Băsescu i-a felicitat pe cei nouă reprezentanţi prezenţi la Cotroceni, pentru faptul că au intrat în Parlament, remarcând faptul că grupul minorităţilor are aproximativ aceeaşi componenţă ca în legislatura trecută.
Băsescu a precizat că Varujan Pambuccian, lider al grupului minorităţilor, a întârziat la discuţiile de la Cotroceni, fiind prins în trafic.
Şeful statului le-a spus celor prezenţi că i-a chemat la consultări pornind de la prevederile constituţionale şi că prima întrebare pe care doreşte să le-o adreseze este legată de cum văd reprezentanţii acestui grup o nouă structură guvernamentală, care să poată trece în Parlament, astfel încât Guvernul să poată fi instalat înainte de 24 decembrie.
"Se poate avea în vedere şi varianta 29 decembrie, dar urgenţa adoptării bugetului ne obligă la varianta 24, dacă nu 21 sau 22 (decembrie, nr), a adăugat preşedintele.
La rândul său, Aurel Vainer a declarat că a urmărit discursul preşedintelui, rostit cu ocazia Zilei Naţionale, şi a remarcat faptul că şeful statului a folosit cuvinte foarte frumoase la adresa minorităţilor.
El a adăugat că şi-ar dori ca acele cuvinte rostite de şeful statului să devină o ţintă de atins în noua legislatură.Vainer a adăugat că minorităţile au beneficiat de "drepturi foarte bune" în legislatura precedentă, moment în care şeful statului l-a întrerupt, râzând: "Înţeleg că veţi fi susţinător al Guvernului, oricare ar fi".
Aurel Vainer a răspuns afirmativ, adăugând: "Dar şi cu o alocare bugetară adecvată".
Reprezentantul grupului minorităilor a adăugat că ar fi necesară în perioada următoare, o guvernare care să nu aibă parte de frământări şi dispute.
Citeşte şi:
Consultări ale preşedintelui cu partidele parlamentare, vineri, la Palatul Cotroceni
Băsescu: Sper să desemnez premierul înainte de 15 decembrie
Băsescu: PSD este câştigător moral al alegerilor, iar PDL, câştigător de facto