Solicitarea demiterii vine după ce reprezentanţii elevilor au încercat în zadar, de mai multe ori, să o convingă pe ministrul Educaţiei, Monica Anisie, să resolve problemele în cadrul legislaţiei care face imposibilă decontarea navetei elevilor din mediul rural.
„AEC a solicitat, atât public, cât şi prin discuţii repetate cu ministrul educaţiei şi secretarul general al ministerului, o serie de măsuri care să rezolve cât mai rapid problema transportului elevilor din România, printre care se află trimiterea unui punct de vedere la Curtea Constituţională a României în vederea susţinerii admiterii excepţiei de neconstituţionalitate a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 51/2019, care a eliminat transportul judeţean din sfera serviciilor publice, lăsând astfel zeci de mii de elevi fără transport, abrogarea HG 309/1996 care a blocat acordarea reducerilor pentru toţi elevii din România la transportul judeţean şi abrogarea HG 863/2016 care a făcut imposibilă decontarea navetei elevilor”, se arată în comunicatul de presă remis miercuri de Asociaţia Elevilor din Constanţa.
Pentru a rezolva problema decontării navetei elevilor, Asociaţia Elevilor din Constanţa a chemat în instanţă Guvernul României şi Ministerul Educaţiei şi Cercetării pentru abrogarea HG 863/2016.
La primul termen, care a avut loc miercuri, reprezentantul MEC a susţinut că AEC nu ar fi asociaţie reprezentativă a elevilor.
„Astfel, reprezentantul MEC a cerut anularea acţiunii, invocând drept argument faptul că AEC nu ar fi asociaţie reprezentativă a elevilor, în sensul Statutului Elevului, afirmând că nu am dovedit că 75% din membrii AEC sunt elevi. Totodată, reprezentantul MEC a mai încercat să se agaţe de argumente procedurale pentru a amâna termenul şi, astfel, rezolvarea problemei transportului elevilor”, se mai arată în comunicatul de presă al AEC.
Pentru că Ministerul Educaţiei nu le-a susţinut cauza în cadrul procesului, reprezentanţii AEC îi solicită premierului Ludovic Orban demiterea ministrului Educaţiei şi a secretarului general al ministerului.
„Pe cale de consecinţă, Asociaţia Elevilor din Constanţa consideră că dezinteresul la care elevii din România au fost supuşi a ajuns la limită, motiv pentru care poziţionările noastre vor fi mai drastice. În acest sens, solicităm premierului României, Ludovic Orban, demiterea ministrului educaţiei şi cercetării, Monica Anisie, precum şi a secretarului general al ministerului, Ioana Lazăr, din cauza refuzului constant de a rezolva situaţia transportului elevilor”, au transmis reprezentanţii AEC.