- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Atanasiu: România ar putea fi eliminată din comandamente ale NATO
Fostul ministru al Apărării Teodor Atanasiu a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că Ministerul Apărării are cel mai mic buget de când România a intrat în NATO, motiv pentru care ar putea fi eliminată din diverse comandamente ale acestei structuri.
Atanasiu: România ar putea fi eliminată din comandamente ale NATO (Imagine: Mediafax Foto)
Atanasiu a spus că, potrivit bugetului pe acest an, Ministerul Apărării are 1,3 la sută din PIB, respectiv cel mai mic buget de când România a intrat în NATO, iar angajamentul României la acestă structură a fost asigurarea a 2,38 la sută din PIB pentru apărare.
Fostul ministru a adăugat că acest angajament a fost respectat "vreo doi ani", după care apărarea avea asigurată între 2 la sută şi 2,1 la sută din PIB, iar anul trecut l-a încheiat 1,92 la sută.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Azi, în Sfânta zi a Crăciunului, poate știi de ce Iisus Hristos nu s-a născut român
-
Ciolacu publică facturile pentru zborurile private la Nisa în ziua de Crăciun
-
Pericol în Constanţa: Elicea unei eoliene se învârte necontrolat aproape de un cămin de bătrâni
-
Care sunt cei şapte magnifici care au salvat bursa din Germania şi au sfidat crizele anul acesta
"Ministrul (Apărării - n.r.) spune că are sume consistente la dispoziţie. La dispoziţia cui? Fiindcă vreau să vă spun care sunt problemele Ministerului Apărării, pe care nu le va rezolva un ministru cu acest buget niciodată. (...) Restructurarea armatei de pe teritoriul naţional, comasarea numărului de unităţi militare, comasarea numărului de depozite militare, să nu mai păţim ca la Ciorogârla, dotarea armatei de pe teritoriul naţional, care înseamnă un program pentru transport, înseamnă, o dată, vehicule mari, 11.000 de autocamioane, vehicule de luptă mici blindate - cinci mii, aviaţia, înseamnă câteva miliarde de euro. Forţele navale, programul de corvete, alte miliarde. Deci domnul ministru nu are bani decât să îşi dea salariile şi pensiile din sistem şi probabil că mai rămân ceva bani ca să se plimbe prin străinătate", a spus Atanasiu.
Potrivit fostului ministru al Apărării, România folosea până acum mulţi bani pentru "satisfacerea mofturilor prezidenţiale" de a fi prezentă în teatrele de lupte externe ca a patra putere mondială a lumii, ca număr de forţe dislocate.
Întrebat dacă România ar putea fi sancţionată din cauza nerespectării angajamentelor privind bugetul, Teodor Atanasiu a spus că NATO nu prevede sancţiuni pentru ţările membre, însă repercusiunile ar putea consta în dispariţia ţării din diverse comandamente NATO.
"Problema este că sunt diverse comandamente NATO din care începem să dispărem. În momentul în care se dau funcţii în aceste comandamente şi vrei şi tu să ai un rol de decizie, dacă nu ţi-ai făcut treaba încep să nu te mai propună şi să nu te mai voteze să faci parte de acolo. La fel a păţit Ungaria, care şi ea a fost şmecheră şi vreo trei ani la rând şi-a dat 1 şi un pic la sută din PIB, mult sub angajament, şi a început să dispară din toate tipurile de comandamente NATO. Acum s-a trezit şi a început să-şi finanţeze Armata”, a afirmat Atanasiu.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
GANDUL.RO