Prima pagină » Politic » Duşa: Vecintătatea estică a NATO rămâne o zonă caracterizată de provocări

Duşa: Vecintătatea estică a NATO rămâne o zonă caracterizată de provocări

Schimbarea climatului de securitate, ca urmare a crizei din Ucraina, arată că vecinătatea estică a NATO rămâne o zonă caracterizată de provocări, iar România a devenit un factor activ, din perspectiva măsurilor de consolidare a apărării colective, a declarat joi ministrul Apărării, Mircea Duşa.
Duşa: Vecintătatea estică a NATO rămâne o zonă caracterizată de provocări

Viziunea şi priorităţile Alianţei s-au schimbat definitiv, determinând identificarea şi adoptarea, într-un timp foarte scurt, a unor măsuri pentru a răspunde noilor riscuri şi ameninţări., a declarat ministrul Apărării, Mircea Duşă, în cadrul seminarului „Problematica de securitate. Contextul regional de securitate şi apărare colectivă”, organizat cu ocazia Reuniunii Anuale a Diplomaţiei Române.

„În acest sens, implementarea Planului de acţiune pentru creşterea capacităţii operaţionale a Alianţei reprezintă cel mai bun exemplu de revigorare a legăturii transatlantice fiind, totodată, şi cea mai importantă consolidare a capabilităţilor NATO de apărare colectivă”, a mai spus Mircea Duşa, adăugând că „România a devenit un factor activ, măsurile de consolidare a apărării colective reprezentând prioritatea noastră”.

Ministrul Apărării a aminit activarea Unităţii forţelor integrate NATO de la Bucureşti, şi a subliniat colaborarea „excelentă” dintre reprezentanţii diplomaţiei şi cei ai apărării, în sensul adoptării rapide a unor măsuri oportune, cu accent pe criza din Ucraina şi eforturile comunităţii internaţionale de combatere a Statului Islamic. „Vă asigur de determinarea noastră în direcţia
asumării şi implementării tuturor acţiunilor ce ne revin pentru consolidarea apărării colective şi a capacităţii proprii a forţelor noastre armate, în vederea creşterii credibilităţii strategice a
României în context Aliat şi internaţional”, a mai declarat Mircea Duşa.

Ministrul a mai spus că spre finalul anului, vor fi formulate nişte concluzii referitoare la noile provocări de securitate cu care se confruntă Alianţa.

„La nivelul NATO, având în vedere provocările de securitate s-a declanşat un proces de reflexie complex şi spre sfârşitul acestui an se vor finaliza şi anumite concluzii vis-à-vis de adaptarea NATO la noile provocări de securitate şi implementarea bilaterală a conceptelor noi vis-à-vis de problemele de securitate”, a anunţat Mircea Duşa.

El a reafirmat că cel mai important parteneriat strategic al României este cel cu SUA, menţionând că acesta a fost concretizat prin cele două baze militare ale SUA în România. De asemenea, ministrul a amintit că România mai are parteneriate strategice cu Polonia, Turcia.

Joi a avut loc şi ceremonia de activare a Unităţii de integrare a forţelor NATO din Bucureşti, evenimente similare având loc concomitent în alte cinci ţări aliate din flancul estic- Bulgaria, Estonia, Letonia, Lituania şi Polonia. Unitatea din România va deveni complet operaţională până în primăvara anului 2016.