Iliescu: Surdu a lucrat până în ultima clipă la o moţiune pe agricultură, colegii o vor prelua

Publicat: 08 04. 2011, 19:14
Actualizat: 06 11. 2012, 18:40

A lucrat până în ultima vreme la o moţiune pe agricultură. Colegii de partid o vor prelua, ea ar fi, simbolic, moţiunea Victor Surdu„, a spus Iliescu, după ce şi-a adus omagiul fostului ministru, la Palatul Parlamentului.

El a menţionat că deputatul, chiar şi la două luni de la intervenţia chirurgicală din Italia, era foarte activ în Parlament şi la partid, pregătind o serie de documente, printre care şi o moţiune pe agricultură.

El a vorbit despre Surdu ca despre un luptător. „A avut o boală grea, care a avansat foarte repede. A fost un luptător până în ultima clipă, hărnicia sa a fost emblematică”, a mai afirmat Iliescu.

Lideri ai PSD şi parlamentari din mai multe partide i-au adus, vineri, un ultim omagiu lui Victor Surdu, fiind alături de familia acestuia şi prieteni la Palatul Parlamentului.

Victor Surdu a murit, joi, la vârsta de 63 de ani. De profesie inginer horticultor, a fost, între 1989-1990, ministru al Agriculturii.