- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
AUDIEREA MINIŞTRILOR ÎN PARLAMENT: Toţi miniştrii cabinetului Ponta, avizaţi de comisiile de specialitate - FOTO
Audierile miniştrilor desemnaţi în Guvernul condus de Victor Ponta au loc luni, în comisiile de specialitate din Parlament. Cabinetul Ponta cere luni după-amiază votul de încredere al Parlamentului, după ce miniştrii propuşi au fost audiaţi în comisii.
AUDIEREA MINIŞTRILOR ÎN PARLAMENT (Imagine: Silviu Matei/Mediafax Foto)
Victor Paul Dobre, avizat favorabil de comisiile parlamentare pentru portofoliul Administraţiei
Victor Paul Dobre, desemnat ministrul al Administraţiei, a fost avizat favorabil de către comisiile de Administraţie ale Parlamentului, menţionând că buna organizare a alegerilor locale şi parlamentare este cel mai important obiectiv al său în această perioadă.
El a primit 24 de voturi "pentru", un vot "împotrivă", înregistrându-se o abţinere.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Marcel Ciolacu este desemnat Premierul României
-
Ciolacu, după ce a fost desemnat premier: Românii au nevoie de stabilitate
-
S-au votat preşedinţii la Camera Deputaţilor şi la Senat: Ilie Bolojan, la Senat; Ciprian Şerban, la Camera Deputaţilor
-
Crin Antonescu va fi candidatul comun pentru alegerile prezidenţiale. Propunerea va fi aprobată de fiecare partid al alianţei
"Vineri începe campania electorală. Practic, pe cale naturală, administraţia publică la nivel judeţean şi local este în campanie electorală şi funcţionează doar să asigure serviciile curente", a precizat Dobre.
Acesta a mai afirmat că este necesar să se asigure cadrul corect, legal, pentru desfăşurarea alegerilor locale.
"După alegeri vom avea o etapă importantă în care prefecţii vor avea de asemenea un rol important, respectiv constituirea noilor structuri în cele 3.300 - 3.400 de comunităţi locale şi judeţene ale ţării", a adăugat candidatul.
Ioan Mang a primit avizul favorabil al comisiilor pentru funcţia de ministru al Educaţiei
Ioan Mang, nominalizat pentru funcţia de ministru al Educaţiei, a primit, luni, avizul favorabil al comisiilor parlamentare de specialitate.
Propunerea ca Ioan Mang să fie ministru al Educaţiei a fost aprobată de comisiile de învăţământ ale Camerei Deputaţilor şi Senatului cu 20 de voturi "pentru", 5 "împotrivă" şi două abţineri.
Marga, avizat de comisiile parlamentare pentru funcţia de ministru al Afacerilor Externe
Comisiile de politică externă şi cele pentru românii de pretutindeni ale Senatului şi Camerei Deputaţilor l-au avizat favorabil, luni, într-o şedinţă care a durat peste două ore, pe Andrei Marga pentru funcţia de ministru al Afacerilor Externe.
Avizul comisiilor a fost dat cu 28 de voturi "pentru" şi şapte voturi "împotrivă".
Vasile Cepoi, avizat ca ministru al Sănătăţii cu unanimitate de voturi în comisii
Ministrul desemnat al Sănătăţii, Vasile Cepoi a primit, luni, aviz favorabil din partea comisiilor de sănătate din Camera Deputaţilor şi Senat, cu unanimitate de voturi.
Ministrul desemnat a primit vot favorabil inclusiv din partea parlamentarilor PDL din comisiile reunite.
În total, Cepoi a primit 21 de voturi "pentru".
Eduard Hellvig, avizat de comisiile parlamentare în funcţia de ministru al Dezvoltării Regionale
Ministrul desemnat al Dezvoltării Regionale şi Turismului, Eduard Hellvig, a fost avizat, luni, de comisiile reunite ale Parlamentului, cu 37 de voturi "pentru", patru "împotrivă" şi o abţinere.
Hellvig a fost deputat în legislatura trecută din partea PC.
În vârstă de 37 de ani, el este secretar general al PNL din 2011, iar în 2009 a fost coordonatorul campaniei PNL pentru alegerile prezidenţiale.
Florin Georgescu, avizat ministru al Finanţelor
Comisiile parlamentare reunite l-au avizat, luni, pe Florin Georgescu în funcţia de ministru al Finanţelor Publice şi vicepremier în Guvernul Ponta, cu 28 de voturi "pentru" şi şase "împotrivă".
Audierile au durat circa două ore, într-o şedinţă comună a comisiilor pentru buget, finanţe şi bănci din Camera Deputaţilor şi Senat.
Georgescu, prim-viceguvernator al BNR, nominalizat pentru Ministerul Finanţelor, a mai ocupat acest post în perioada 1992 - 1996, el urmând să conducă până la alegerile parlamentare din toamnă o instituţie strategică în păstrarea echilibrelor economice şi în relaţia cu FMI.
Dan Nica a fost avizat ministru al Comunicaţiilor de către comisiile de specialitate din Parlament
Dan Nica a primit, luni, votul comisiilor reunite din Parlament pentru funcţia de ministru al Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, cu 21 de voturi "pentru" şi unul "împotrivă".
El a fost audiat de către Comisia pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor din Camera Deputaţilor şi Comisia economică, industrii şi servicii din Senat.
Nica este deputat al Partidului Social Democrat şi a mai condus Ministerul Comunicaţiilor în perioada 2000-2004, în Guvernul condus de Adrian Năstase.
De asemenea, el a fost ministru al Administraţiei şi Internelor, în perioada 2008-2009.
Liviu Pop, avizat de comisiile parlamentare pentru funcţia de ministru delegat pentru Dialog Social
Liviu Pop, nominalizat pentru funcţia de ministru delegat pentru Dialog Social, a primit, luni, avizul favorabil din partea comisiilor reunite de specialitate ale Parlamentului.
Audierea lui Liviu Pop a durat doar câteva minute, timp în care acesta a prezentat ce doreşte să facă în funcţia de ministru delegat pentru Dialog Social.
Liviu Pop a declarat în faţa parlamentarilor din comisiile reunite că speră să reuşească să deblocheze dialogul social în România.
El a precizat că pentru mandatul de ministru delegat îşi propune trei obiective, primul fiind deblocarea activităţii CES, unde partea guvernamentală trebuie să fie înlocuită de societatea civilă.
Un al doilea obiectiv menţionat de Liviu Pop este regândirea acordului tripertit încheiat în 2008, care nu a fost respectat.
"Ca şi guvern avem obligaţia să respectăm acordul tripartit din 2008, care n-a fost respectat. Trebuie reanalizat pentru a putea fi aplicat", a spus Pop.
Cel de-al treilea obiectiv vizează încheierea unui acord social între reprezentanţii patronatelor, sindicatelor şi cei ai societăţii civile.
Mircea Duşa, avizat de comisii pentru postul de ministru delegat pentru relaţia cu Parlamentul
Comisiile juridice reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor a fost avizat favorabil, luni, de comisiile parlamentare pentru postul de ministru delegat pentru relaţia cu Parlamentul.
Avizul a fost dat cu 24 de voturi "pentru", 4 voturi "împotrivă" şi 2 abţineri.
Propunerea Rovanei Plumb pentru portofoliul Mediului, avizată de parlamentari
Propunerea Rovanei Plumb pentru portofoliul Mediului a fost avizată, luni, de parlamentarii din comisiile de specialitate reunite, cu 40 de voturi "pentru", opt "împotrivă" şi şase abţineri, aceasta mulţumindu-le pentru încredere şi promiţându-le o bună colaborare.
În scurta prezentare a intenţiilor pe care le are pentru cele şase luni de mandat în cazul în care Executivul va primi votul de învestitură, Rovana Plumb le-a promis parlamentarilor din comisii că va respecta toate strategiile naţionale şi europene şi că va continua toate programele care s-au dovedit a fi bune.
"Programul Rabla şi Programul Casa Verde vor continua. Tot ceea ce este bun ca program şi este în folosul cetăţeanului, şi este în folosul mediului va continua. Trebuie însă identificate surse de finanţare şi abia apoi voi putea spune câte tichete se vor da şi ce finanţare vor avea programele de acest fel", a declarat Rovana Plumb.
Referitor la problema Roşia Montană, ministrul desemnat pentru Mediu a spus că toată discuţia pe acest subiect trebuie făcută "pe baza unei dezvoltări durabile şi în contextul unei strategii naţionale, în interes naţional şi în folosul cetăţeanului".
"Zona Roşia Montană va face obiectul unui dialog continuu cu dumneavoastră, Parlamentul, şi cu societatea civilă, în aşa fel toată lumea să ştie ce se va întâmpla cu această resursă şi ce se întâmplă acolo din punct de vedere al dezvoltării durabile", a precizat ministrul desemnat.
Rovana Plumb a mai fost întrebată de parlamentari şi despre intenţiile ei punctuale în legătură cu alte domenii precum gestionarea şi investiţiile în resurse de apă, managementul pădurilor, exploatarea plajelor sau spaţiile verzi.
În legătură cu toate aceste chestiuni, Rovana Plumb a dat răspunsuri generale, evitând să intre în detalii.
Ea le-a promis parlamentarilor că imediat după preluarea portofoliului va face un audit pentru a stabili care sunt priorităţile ministerului, după care va încerca să le rezolve rând pe rând.
Rovana Plumb s-a declarat nemulţumită de nivelul de absorbţie a fondurilor europene prin Programul Operaţional Sectorial Mediu, promiţând că va depune toate eforturile pentru a evita dezangajarea fondurilor alocate României.
În acest context, ea a promis că va cere Comisiei Europene să trimită "un specialist pe asistenţă tehnică".
"Mă voi deplasa la Comisie pentru a solicita un specialist pe asistenţă tehnică. Am discutat pe acest subiect, dar am înţeles că guvernul precedent nu a vrut să aducă specialist. Este absolut necesar să existe o coordonare, iar aceasta trebuie făcută prin Ministerul Afacerilor Europene, care să gestioneze ce se întâmplă pe toate programele operaţionale sectoriale", a spus Rovana Plumb.
Mariana Câmpeanu, avizată favorabil de comisiile parlamentare pentru portofoliul Muncii
ariana Câmpeanu, nominalizată pentru funcţia de ministru al Muncii, a primit, luni, avizul favorabil din partea comisiilor de specialitate, de la vot lipsind parlamentarii PDL, care au părăsit sala nemulţumiţi că Victor Paul Dobre a plecat pentru a fi audiat în calitate de ministru desemnat.
Înaintea votului, şedinţa comisiilor reunite de muncă a fost perturbată, după ce Victor Paul Dobre, preşedintele de şedinţă, s-a ridicat şi a anunţat că trebuie să plece pentru a fi audiat în calitate de ministru delegat desemnat pentru Administraţie.
Unii parlamentari PDL au spus că nu acceptă această situaţie şi au plecat de la şedinţă.
După ce s-a verificat dacă mai există cvorum pentru vot şi a fost nominalizată Cristina Pocora ca preşedinte de şedinţă, parlamentarii din comisiile de specialitate au avizat favorabil propunerea Marianei Câmpeanu pentru portofoliul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale.
Lucian Isar a primit avizul comisilor pentru funcţia de minisru delegat pentru Mediul de Afaceri
Lucian Isar, nominalizat pentru funcţia de ministru delegat pentru Mediul de Afacer, a primita, luni, avizul favorabil al comisiilor parlamentare de specialitate.
Lucian Isar a fost audiat de comisiile pentru politică economică şi pentru industrii şi servicii din Camera Deputaţilor şi de comisiile economică şi pentru privatizare din Senat.
Nominalizarea lui Isar a fost avizată de parlamentarii din comisii cu 31 de voturi "pentru", 1 vot "împotrivă" şi 7 abţineri.
Silaghi a fost avizat de către comisiile parlamentare pentru funcţia de ministru al Transporturilor
Ministrul desemnat al Transporturilor şi Infrastructurii, Ovidiu Silaghi, a primit, luni, votul comisiilor parlamentare reunite, cu 34 de voturi "pentru", şase "împotrivă" şi două abţineri.
El a fost audiat de către comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare, respectiv cea pentru industrii şi servicii din Camera Deputaţilor şi comisia economică, industrii şi servicii, respectiv cea pentru privatizare şi administrarea activelor statului, din Senat.
Leonard Orban, avizat în unanimitate de comisiile parlamentare de afaceri europene
Actualul ministru al Afacerilor Europene, Leonard Orban, a fost avizat, luni, în unanimitate de comisiile parlamentare reunite de afaceri europene pentru a conduce MAEur şi în Cabinetul Ponta.
Leonard Orban a fost votat de toţi cei 18 deputaţi şi senatori prezenţi la şedinţă.
Orban a subliniat că obiectivul principal al mandatului său rămâne realizarea unei rate de absorbţie care să permită evitarea dezangajărilor de fonduri europene pentru România atât la finalul acestui an, cât şi la finalul lui 2013.
El a mai precizat că o altă ţintă extrem de importantă este realizarea unei rate de contractare de minimum 90% până la sfârşitul acestui an.
Mircea Diaconu, avizat favorabil ca ministru al Culturii
Senatorul Mircea Diaconu, nominalizat de premierul desemnat Victor Ponta pentru funcţia de ministru al Culturii, a primit, luni, în unanimitate, avizul favorabil din partea comisiilor reunite de specialitate ale Parlamentului.
Mircea Diaconu a fost avizat favorabil de comisiile pentru cultură din Senat şi Camera Deputaţilor şi Comisia pentru relaţia cu UNESCO. El a primit votul favorabil din partea a 26 de parlamentari, neînregistrându-se niciun vot "împotrivă" şi nicio abţinere.
Pe de altă parte, nu toţi membrii celor trei comisii prezenţi la audiere şi-au exprimat votul. Deputatul PDL Theodor Paleologu, fost ministru al Culturii, nu a votat nici "pentru", nici "împotrivă" şi nici nu s-a abţinut, după ce i-a pus o serie de întrebări lui Diaconu, fără a primi răspunsuri punctuale.
După avizarea sa de comisiile de cultură, artă şi mijloace de informare în masă din Senat şi Camera Deputaţilor şi de Comisia pentru relaţia cu UNESCO, Mircea Diaconu a declarat că domeniul culturii este vast şi "nu-l poţi deţine într-o secundă", chiar dacă el are experienţă în patru-cinci arte.
Totodată, Mircea Diaconu a spus că şi-a pregătit "un caiet de treburi", cu care a fost prezent, de altfel, şi la audiere.
Diaconu a spus că a completat deja prima pagină din caiet cu sugestiile şi comentariile deputaţilor, senatorilor şi ale unor foşti miniştri ai Culturii.
Totodată, el a spus că şi-a propus ca, în timpul acestui ministeriat, care va avea o durată de circa şase luni, să umple acest caiet cu treburi făcute.
"Sunt lucruri urâte, groaznice în cultură. Cultura e Cenuşăreasa oricărui guvern", a mai spus Mircea Diaconu. El a precizat, însă, că domeniul culturii poate ajuta oamenii, dacă vor să fie competitivi.
"Trebuie să schimbăm mentalităţile", a mai spus Diaconu.
Întrebat care este situaţia sa privind incompatibilitatea, Mircea Diaconu a spus că "discuţiile privind incompatibilitatea se poartă la justiţie". El a precizat că în astfel de discuţii se pleacă de la "prezumţia de nevinovăţie".
Totodată, Mircea Diaconu a recunoscut că a muncit, inclusiv noaptea, la Teatrul Nottara din Capitală, unde a ocupat funcţia de director general, spunând: "Asta e greşeala mea, că nu pot să refuz să muncesc".
Pe de altă parte, întrebat de jurnalişti, înainte de audierile din comisiile de specialitate ale Parlamentului, dacă îşi va da demisia din Senat, în contextul în care este acuzat de Agenţia Naţională de Integritate (ANI) de incompatibilitate, Mircea Diaconu a răspuns că "astea sunt intoxicări de presă".
"Cum să-mi dau demisia? De ce să-mi dau demisia? Dumnezeule, astea sunt intoxicări de presă. Sunteţi presă? V-au intoxicat. Luaţi pastile", a răspuns Diaconu, când a fost întrebat de jurnalişti dacă îşi va da demisia din Parlament.
Referitor la acuzaţiile formulate de Agenţia Naţională de Integritate (ANI) la adresa sa, Diaconu a spus că "sunt nişte lucruri care se vor rezolva în justiţie", catalogându-le drept "aiuritoare".
Întrebat dacă are emoţii la audiere din cauza acestei situaţii, Diaconu a spus: "Nu, dar aici nu este Curtea Supremă de justiţie parcă. (...) nici nu fac foarte mare efort să mă apăr, m-am comportat absolut normal în această situaţie, nu mai comentez, că nu e cazul. Vom vedea mai departe ce va fi, deocamdată, dacă e să muncesc, o voi face cu multă seriozitate şi ce să fac dacă de 42 de ani trăiesc şi muncesc în cultură, faptul că de mâine voi lucra tot în cultură, nu văd diferenţa".
Tot referitor la emoţiile pe care le-ar putea avea la audiere, Mircea Diaconu le-a mai declarat jurnaliştilor: "Să vă spun o poveste. Se zice că un tânăr aspirant la carieră în profesia noastră (actorie, n.r.) tremura tot, nervos, la intrarea în scenă şi un maestru cu părul alb stătea pe scaun liniştit. Şi tânărul zice: 'Maestre, aşa-i că nu aveţi emoţii? Eu am emoţii de nu mai pot'. Şi maestrul zice: 'Dragă, cine n-are emoţii nu are talent'. Deci, emoţiile sunt incluse omului. Ele fac parte din ecuaţia umană - emoţia când faci ceva, emoţia când vezi ceva. Şi la greci se numea catharsis şi, fără catharsis, artă nu există. Aia mă supără pe mine astăzi, faptul că facem tot felul de lucruri la care omul, spectatorul, cititorul nu are nicio reacţie. Nu simte. Dacă el nu simte nimic, atunci nu vorbim de cultură".
Titus Corlăţean, avizat favorabil de comisiile parlamentare pentru portofoliul Justiţiei
Titus Corlăţean, nominalizat de premierul desemnat Victor Ponta pentru funcţia de ministru al Justiţiei, a primit, luni, avizul favorabil din partea comisiilor reunite de specialitate ale Parlamentului.
Titus Corlăţean a fost audiat de comisiile juridice, pentru cercetarea abuzurilor şi pentru drepturile omului din Camera Deputaţilor şi Senat.
Nominalizarea lui Corlăţean a fost avizată de parlamentarii din comisii cu 35 de voturi "pentru", 6 "împotrivă" şi 2 abţineri.
Daniel Constantin a primit avizul comisiilor parlamentare pentru portofoliul Agriculturii
Daniel Constantin a primit avizul comisiilor parlamentare reunite pentru portofoliul Agriculturii, cu 22 de voturi "pentru", 5 "împotrivă" şi trei abţineri, ministrul desemnat propunând reducerea costului energiei pentru agricultori cu 10-20% pe hectar şi diminuarea TVA la alimentele de bază.
Constantin a spus că va discuta cu ministrul Economiei reducea preţului energiei pentru agricultori cu 10-20% pe hectar. El şi-a propus, de asemenea, să înfiinţeze în Ministerul Agriculturii o direcţie responsabilă de industria alimentară şi un serviciu care să se ocupe de relaţiile cu societăţile de asigurare.
Ioan Rus, avizat favorabil de comisiile parlamentare pentru portofoliul Internelor
Ioan Rus, nominalizat de premierul desemnat Victor Ponta pentru funcţia de ministru de Interne, a primit, luni, avizul favorabil din partea comisiilor reunite de specialitate ale Parlamentului.
Ministrul nominalizat pentru portofoliul Internelor a fost audiat de deputaţii şi senatorii din comisiile pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională şi din comisiile pentru administraţie publică.
Ioan Rus a fost avizat cu 36 de voturi "pentru, opt "împotrivă" şi două abţineri.
Chiţoiu a fost avizat ministru al Economiei
Daniel Chiţoiu a primit, luni, votul comisiilor de specialitate din Parlament pentru funcţia de ministru al Economiei, cu 38 de voturi "pentru", patru "împotrivă" şi două abţineri.
El a fost audiat de către comisiile pentru politică economică, reformă şi privatizare, respectiv pentru industrii şi servicii din Camera Deputaţilor şi comisiile economică, industrii şi servicii, respectiv pentru privatizare şi administrarea activelor statului din Senat.
Chiţoiu a fost primul ministru avizat de către comisiile parlamentare. Audierile miniştrilor desemnaţi au loc luni.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.