Prima pagină » Politic » Simonis: Nu suntem doar în luna sărbătorilor, ci şi în luna eliberării noastre ca naţiune

Simonis: Nu suntem doar în luna sărbătorilor, ci şi în luna eliberării noastre ca naţiune

„Din 1989, luna decembrie a căpătat un nou sens pentru noi, românii. Nu suntem doar în luna sărbătorilor, ci şi în luna eliberării noastre ca naţiune”, spune preşedintele interimar al Camerei Deputaţilor, Alfred Simonis, la începutul unei şedinţe consacrată Revoluţiei din Decembrie 89.
Simonis: Nu suntem doar în luna sărbătorilor, ci şi în luna eliberării noastre ca naţiune

„În aceste zile se împlinesc 34 de ani de la Revoluţia română, evenimentul care avea să schimbe pentru totdeauna istoria ţării noastre. Atunci, curajul românilor care s-au împotrivit chiar cu preţul propriei vieţi acelui sistem represiv ne-a adus libertatea. Din 1989, luna decembrie a căpătat un nou sens pentru noi, românii. Nu suntem doar în luna sărbătorilor, ci şi în luna eliberării noastre ca naţiune. Decembrie 1989 ne-a adus darul libertăţii, darul credinţei regăsite, al speranţei renăscute, al încrederii într-un viitor mai bun, iar preţul plătit pentru toate acestea a fost unul extrem de mare: peste 1000 de morţi şi alte mii de răniţi”, spune Alfred Simonis.

El afirmă că românii „nu au mai răbdat frigul, foamea şi cenzura şi au ieşit să-şi strige nemulţumirea şi neajunsurile”.

„Şi au făcut-o prima dată la Timişoara. Timişoara este locul în care a pornit scânteia, în care s-a strigat pentru prima dată şi şi primul oraş declarat liber de comunism. De la acel moment, în fiecare decembrie, Timişoara îmbracă haine de doliu şi îşi plânge morţii, iar pentru mulţi timişoreni amintirea acelor zile de luptă este încă vie. Timişoara, doamnelor şi domnilor, a reuşit să scrie o nouă filă în istoria României şi să dea un nou sens vieţii tuturor românilor, lucru pentru care trebuie să fim recunoscători. Am fost, timp de 34 de ani, martorii dezvoltării unei noi Românii şi am beneficiat de drepturi la care părinţii sau bunicii noştri nici nu aveau curajul să se gândească: putem spune liber ce credem, putem merge oriunde în lume şi, mai ales, putem să ne alege singuri destinul; pe scurt – trăim într-o democraţie. În 1989, românii şi-au dat viaţa pentru idealuri înalte, iar obligaţia noastră, ca oameni politici, este să depunem toate eforturile pentru ca vieţile răpuse de comunişti să nu fi fost în zadar şi să nu uităm că fără sacrificiul românilor din 1989 noi nu ne-am fi aflat astăzi aici”, menţionează Simonis.

La îndemnul său, deputaţii au ţinut un moment de reculegere pentru eroii Revoluţiei din 1989.