Acest protocol de colaborare este între trei partide are ca obiectiv comun declarat de a „repune România acolo unde merită” şi îşi propune să câştige alegerile din 2024.
„Le mulţumesc domnilor preşedinţi Radu Ghidău şi Marian Cucşa pentru că vin alături de noi, pentru că renunţă la orgolii. Sunt zeci de partide care spun că ne calcă pe urme, dar e greu să renunţi la orgolii şi să te aduni sub un nume ca AUR, să te aduni sub altă siglă electorală. Vor veni alături de noi şi alte formaţiuni politice. Apelul meu pe 24 ianuarie de la Iaşi este: deschideţi porţile AUR către toate formaţiunile care sunt la fel ca noi, către toate asociaţiile, grupurile de iniţiativă! Pe parcursul anului vor mai veni şi altele. (…) Am zis, o spun şi acum şi o voi spune: AUR face alianţă doar cu românii! Şi prin asta înseamnă că alături de noi sunt bineveniţi ţărănişti, oameni care luptă pentru idei, creştin-democraţi, oameni care împărtăşesc valorile noastre, români din toată România”, a spus preşedintele AUR, George Simion.
Preşedintele Partidului Republican, Marian Cucşa, a spus în faţa delegaţilor prezenţi la conferinţa de la Iaşi, în cadrul intervenţiei sale intitulată „Ne-am unit pentru România”, că este datoria celor 3 partide să fie unite şi „să dea o speranţă generaţiei viitoare”.
Preşedintele Partidului Alianţa Naţional Ţărănistă, Radu Ghidău, a afirmat că „nu mai dorim o politică a capului plecat”.
„Orice om normal trebuie să îşi iubească ţara şi trebuie să îşi dorească pentru ţara să meargă înainte. Cum obţinem acest lucru? Prin unire! Doar dacă toţi cei care gândim la fel vom fi împreună ne va permite să câştigăm, să fim o forţă şi să fim aceeaşi voce care spune: Punct, noi nu ne mai dorim aşa ceva! Pentru mine, unirea face puterea, iar 2024 este piatra de încercare a acestei uniri!”, a spus Radu Ghidău.