Potrivit unui comunicat MAE remis MEDIAFAX, ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a avut, în perioada 17-18 iunie, cu ocazia vizitei efectuate în Republica Moldova, întrevederi separate cu lideri ai unor formaţiuni politice parlamentare din această ţară: Partidul Liberal-Democrat, Partidul Democrat şi Partidul Liberal.
În cadrul discuţiilor au fost abordate evoluţiile politice în curs din Republica Moldova, cu accent pe eforturile pentru formarea unui nou Guvern, şi au fost analizate rezultatele primului tur al alegerilor locale desfăşurate la 14 iunie 2015.
Ministrul Bogdan Aurescu „a exprimat aşteptarea privind formarea neîntârziată a viitorului Executiv, care să se sprijine pe o majoritate parlamentară solidă, stabilă, transparentă şi să poată acţiona energic pentru consolidarea parcursului european al Republicii Moldova şi pentru abordarea dosarelor de primă preocupare pentru cetăţenii statului vecin, în actualul context regional şi socio-economic intern”, se arată în comunicat.
Bogdan Aurescu a subliniat că „stabilitatea, consecvenţa şi predictibilitatea sunt condiţii de bază pentru punerea în practică a proiectelor de cooperare bilaterală şi, pe un plan mai larg, pentru parcurgerea cu succes a traseului european al Republicii Moldova”, conform sursei citate.