Aurescu i-a transmis unui reprezentant al MAE ungar poziţia privind reprezentanţa Ţinutului Secuiesc
Potrivit unui comunicat MAE, cei doi oficiali au subliniat importanţa organizării şedinţei Comune a Guvernelor român şi ungar în luna octombrie 2011, în România.
Secretarul de stat Bogdan Aurescu „a reiterat poziţia părţii române privind chestiunea deschiderii unei aşa-zise «Reprezentanţe a Ţinutului Secuiesc» la Bruxelles”.
Oficialul român a prezentat, de asemenea, stadiul proiectului privind participarea României la sistemul antirachetă al SUA.
Potrivit MAE, a fost reiterat sprijinul părţii ungare pentru aderarea României la spaţiul Schengen.
Totodată, Bogdan Aurescu a adresat felicitări preşedinţiei ungare a UE pentru succesele înregistrate, printre care Strategia UE pentru regiunea dunăreană şi cadrul european pentru incluziunea socială a minorităţii roma.
Biroul de reprezentanţă a Ţinutului Secuiesc de la Bruxelles a fost deschis oficial, miercuri, la eveniment fiind prezent şi vicepremierul Ungariei, Semjen Zsolt, care a declarat, în calitate de lider de partid, că reacţiile PSD în privinţa acestuia sunt menite doar să provoace alegeri anticipate.
Contactat telefonic de corespondentul MEDIAFAX, preşedintele Consiliului Judeţean Covasna, Tamas Sandor, a declarat că biroul s-a deschis la iniţiativa consiliilor judeţene din Covasna şi Harghita, însă va reprezenta şi interesele judeţului Mureş, având ca scop îmbunătăţirea nivelului de trai al locuitorilor acestei zone prin proiecte europene.