Aurescu: România va sprijini sporirea capacităţii Ucrainei de a răspunde ameninţărilor cibernetice

Publicat: 02 12. 2014, 16:05
Actualizat: 30 03. 2020, 21:12

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a participat, marţi, la Bruxelles, la reuniunea Comisiei NATO-Ucraina (NUC), principalele subiecte pe agenda întâlnirii fiind examinarea evoluţiilor privind situaţia de securitate din Ucraina, angajamentul autorităţilor ucrainene pentru continuarea reformelor democratice, precum şi analizarea stadiului implementării măsurilor NATO de sprijin pentru Ucraina, adoptate la Summit-ul Alianţei din Marea Britanie, potrivit unui comunicat MAE remis MEDIAFAX.

Cu acest prilej, a fost adoptată o Declaraţie Comună a miniştrilor de externe ai NATO şi Ucrainei, care reiterează sprijinul Alianţei Nord-Atlantice pentru suveranitatea şi stabilitatea Ucrainei, fiind condamnate acţiunile militare ale Rusiei în această ţară, precum şi planurile de militarizare din Marea Neagră, care au implicaţii asupra stabilităţii din regiune, precizează sursa citată.

La reuniune, şeful diplomaţiei române a accentuat importanţa consolidării Parteneriatului Distinctiv între NATO şi Ucraina, evidenţiind sprijinul României pentru apropierea Kievului de Alianţa Nord-Atlantică.

Totodată, el a anunţat operaţionalizarea Fondului NATO de Sprijin în domeniul Apărării Cibernetice, gestionat de România prin Serviciul Român de Informaţii, subliniind că România, în calitate de naţiune-lider, va depune toate eforturile pentru ca acest proiect să fie unul de succes, sprijinind sporirea capacităţii Ucrainei de a răspunde noilor ameninţări.

Ministrul român de Externe şi-a exprimat încrederea în eforturile Ucrainei în domeniul reformelor în vederea consolidării unui stat democratic, în care este asigurată respectarea drepturilor fundamentale ale omului, inclusiv a drepturilor persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale, se mai arată în comunicatul MAE.

România participă în calitate de naţiune-lider, în baza unei hotărâri CSAT, la Fondul de Sprijin (Trust Fund) pentru dezvoltarea capacităţii de apărare cibernetică a Ucrainei, creat prin participarea voluntară a ţărilor membre NATO, a anunţat, pe 13 septembrie, SRI.

„În contextul evenimentelor generate de tensionarea relaţiilor ruso-ucrainene şi pe fondul necesităţii Alianţei Nord-Atlantice de a-şi întări graniţa de est, au fost implementate noi măsuri de securitate, sens în care a apărut şi ideea creării, pe baza contribuţiei voluntare a ţărilor membre NATO, a unui Fond de Sprijin (Trust Fund) pentru dezvoltarea capacităţii de apărare cibernetică a Ucrainei”, a precizat SRI într-un comunicat de presă.

Conform sursei citate, expertiza pe care SRI o deţine în domeniul securităţii cibernetice – apreciată atât în proiecte desfăşurate în ţara noastră, cât şi în cadrul cooperării cu NATO, prin contribuţii la crearea de platforme specifice şi prin participarea activă la exerciţii precum Cyber Coalition – a fundamentat aprobarea, de către CSAT, a participării ţării noastre, prin Serviciul Român de Informaţii, în calitate de naţiune-lider, la acest Fond.

Ca urmare, CSAT a aprobat transmiterea acestei decizii către NATO, iar în cadrul Summit-ului NATO din Ţara Galilor (4-5 septembrie), România şi-a declarat disponibilitatea de a îndeplini rolul de naţiune-lider a Fondului de Sprijin pentru apărarea cibernetică a Ucrainei.

„Această calitate presupune definirea, de către specialiştii naţionali în securitate cibernetică, în baza dialogului cu partea ucraineană, a cerinţelor tehnice şi a arhitecturii unui sistem de protecţie a unor infrastructuri critice IT&C împotriva ameninţărilor cibernetice. De asemenea, o altă sarcină a naţiunii-lider se referă la identificarea altor state NATO ca şi contributori la Fond, astfel încât să se poată asigura resursele financiare pentru implementarea proiectului definit. Nu în ultimul rând, naţiunea-lider va asigura managementul de proiect şi instruirea specialiştilor ucraineni în vederea exploatării eficiente a sistemului”, se arată în comunicatul SRI.

Luna trecută, specialişti ai SRI au participat la exerciţiul NATO „Cyber Coalition 2014”.

În perioada 18-20 noiembrie 2014, în Estonia, s-a desfăşurat exerciţiul NATO „Cyber Coalition 2014”, cel mai complex exerciţiu multinaţional de securitate cibernetică, cu peste 670 de participanţi din zona guvernamentală şi din domeniile tehnic şi cibernetic, cu diferite responsabilităţi în cadrul Alianţei şi al naţiunilor partenere .

În calitate de autoritate naţională în domeniul cyberintelligence, Serviciul Român de Informaţii, prin intermediul Centrului Naţional Cyberint, a făcut parte din Comitetul de organizare a exerciţiului, a coordonat unul dintre scenariile acestuia şi a realizat configurarea software a infrastructurii informatice dedicate exerciţiului, a informat SRI.