Proiectul de lege pentru aprobarea OUG 27/2012 privind unele măsuri în domeniul cultural stabileşte că ICR este organizat şi funcţionează ca autoritate administrativ autonomă, cu personalitate juridică, sub control parlamentar.
Guvernul a adoptat, în 13 iunie, Ordonanţa de Urgenţă prin care ICR trece de sub autoritatea preşedintelui în subordinea Senatului, care numeşte atât conducerea operativă a institutului, cât şi membri ai Consiliului de conducere.
Conducerea operativă a Institutului este asigurată de un preşedinte, cu rang de secretar de stat, ajutat de doi vicepreşedinţi, cu rang de subsecretari de stat, numiţi şi revocaţi din funcţie de plenul Senatului, cu votul majorităţii senatorilor prezenţi, la propunerea Biroului Permanent al Senatului.
Numărul maxim de posturi pentru Institut este de 184, exclusiv demnitarii, potrivit textului legislativ.
Camera Deputaţilor este prima cameră sesizată cu acest proiect de lege, Senatul fiind forul legislativ decizional.
După intrarea în vigoare a OUG 27, au fost numiţi de către plenul Senatului preşedintele ICR – Andrei Marga, precum şi cei doi vicepreşedinţi – Horia-Răzvan Gârbea şi Vladimir Simon.