Prima pagină » Politic » Cseke: Opoziţia a politizat subiectul etnobotanicelor

Cseke: Opoziţia a politizat subiectul etnobotanicelor

Ministrul Sănătăţii, Attila Cseke, a declarat, luni, în plenul Camerei Deputaţilor, la dezbaterea moţiunii simple a USL intitulată "Un flagel naţional - plantele etnobotanice", că subiectul a fost politizat de către opoziţie şi că în lupta politică s-a uitat de interesul comun.
Cseke: Opoziţia a politizat subiectul etnobotanicelor

„Demersul de azi e o surpriză pentru mine. În lupta politică am uitat interesul comun. Înţeleg lupta politică şi rolul opoziţiei, dar nu pot fi de acord cu politizarea unui fenomen care priveşte o parte importantă a societăţii”, a spus ministrul Sănătăţii.

Cseke a precizat că domeniul moţiunii simple nu ţine strict de Ministerul Sănătăţii, ci de mai multe instituţii ale statului.

El şi-a manifestat speranţa ca, în timpul citirii moţiunii simple, să nu fi fost mulţi tineri care să fi urmărit activitatea Camerei, întrucât, a opinat el, textul acesteia este, practic, un „mercurial” al substanţelor şi al preţurilor acestora.

Ministrul Sănătăţii a precizat că implicarea în lupta împotriva consumului de droguri uşoare trebuie să implice toată clasa politică, indiferent că se află la putere sau în opoziţie.

Deputaţii dezbat, luni, moţiunea simplă a USL intitulată „Un flagel naţional – plantele etnobotanice”, votul urmând să fie dat marţi.

Iniţiatorii moţiunii simple intitulate „Un flagel naţional – plantele etnobotanice” consideră că inacţiunea Ministerului Sănătăţii şi a Ministerului Administraţiei şi Internelor în privinţa consumului de etonobotabnice este „condamnabilă şi părtinitoare”.

„Inacţiunea Ministerului Sănătăţii, precum şi a Ministerului Adminsitraţiei şi Internelor, care nu au luat niciun fel de măsuri pentru respectarea legii, este cu atât mai condamnabilă şi chiar părtinitoare”, se arată în textul moţiunii simple depuse de deputaţii USL.