Tineretul PD adună gunoaiele din Ferentari
Câteva zeci de tineri îmbrăcaţi în tricouri portocalii cu însemnele PD, dotaţi cu mănuşi menajere şi saci din plastic au început o acţiune de salubrizare a zonei Ferentari, plecând din intersecţia Căilor Rahova şi Ferentari.
"Ne-am gândit să începem cu cel mai insalubru sector din Bucureşti. Vom face periodic asemenea acţiuni, întrucât considerăm că bucureştenii din sectorul 5 nu au nicio vină pentru că locuiesc într-un sector administrat de un primar care nu pune preţ pe curăţenie", a declarat Marian Zlotea, unul dintre organizatorii acţiunii.
PD mai precizează că sacii cu gunoiul colectat au fost depuşi de tinerii democraţi în faţa biroului teritorial al primarului Marian Vanghelie din Calea Ferentari.
Tot duminică, tinerii PD au vopsit mai multe garduri de pe cheiul Dâmboviţei de la ieşirea din Bucureşti spre Popeşti Leordeni, în zona salubrizată în urma apelului adresat de preşedintele Traian Băsescu mai multor firme de construcţii.