Prima pagină » Politic » Deputatul Giurgiu, anunţat de ANI că îi verifică averea, la o zi după ce a votat moţiunea de cenzură

Deputatul Giurgiu, anunţat de ANI că îi verifică averea, la o zi după ce a votat moţiunea de cenzură

Deputatul Mircia Giurgiu, propus pentru excludere din PDL, spune că Agenţia Naţională de Integritate (ANI) l-a anunţat, la o zi după ce a votat moţiunea de cenzură depusă de opoziţie pe tema Codului Muncii, că a început verificarea averii sale, el considerând acţiunea "suspectă".
31 mart. 2011, 14:14, Politic

Deputatul Mircia Giurgiu a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că a primit o scrisoare de la ANI privind faptul că i se verifică averea, la o zi după ce a votat în Parlament moţiunea de cenzură, întrucât pe plic este o ştampilă din 17 martie, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„Am primit o scrisoare de la ANI care are pe plic o ştampilă din 17 martie, la o zi după ce am votat în Parlament moţiunea de cenzură depusă de opoziţie pe Codul Muncii. E suspectă decizia de a trimite adresa, în condiţiile în care o puteau trimite oricând înainte. E foarte bine că verifică ANI averile parlamentarilor, dar modul în care au acţionat mă deranjează. În scrisoare se spune că acţiunea de verificare a început în 7 februarie. O lună jumătate le-a trebuit ca să îmi trimită scrisoarea?”, a spus Giurgiu.

El a precizat că a primit scrisoarea în cursul zilei de miercuri, 30 martie.

Potrivit scrisorii ANI, deputatul Giurgiu este anunţat că în 7 februarie s-a declanşat evaluarea averii pe care a dobândit-o împreună cu familia sa, „în raport cu veniturile realizate, în perioada exercitării funcţiilor şi demnităţilor publice”.

Mircia Giurgiu a subliniat că nu are nimic de ascuns şi că toate datele referitoare la averea sa sunt cuprinse în declaraţia de avere depusă la Camera Deputaţilor.

BPN al PDL a decis, în 21 martie, în unanimitate, să propună CNC excluderea din partid a deputatului Mircia Giurgiu, care a votat ultima moţiune de cenzură, a declarat secretarul general adjunct al PDL Gheorghe Flutur.

Flutur a arătat că până la şedinţa CNC Mircia Giurgiu va rămâne deputat al PDL, dar nu a putut să precizeze când va avea loc şedinţa CNC.

Cinci parlamentari din arcul guvernamental, patru de la PDL – printre care deputatul Mircia Giurgiu – şi unul de la UDMR, şi-au exprimat votul, în 16 martie, la moţiunea de cenzură care a fost respinsă cu 212 voturi „pentru” şi patru „împotrivă”, în condiţiile în care ar fi avut nevoie de 236 de voturi pentru a fi adoptată.

Mircia Giurgiu (PDL) a votat „pentru” moţiunea opoziţiei, iar liderul PDL, premierul Emil Boc, a anunţat în aceeaşi zi, la Parlament, că deputatul va fi exclus din partid.

Mircia Giurgiu a declarat, în 17 martie, într-o conferinţă de presă, că se consideră exclus din PDL, astfel încât va activa ca independent, dar spune că va vota în Parlament proiectele Guvernului, dacă acestea nu afectează cetăţenii.