Averile candidaţilor la Preşedinţie, între bogăţia lui Becali şi avuţia zero a lui Cernea

Candidaţii cu şanse, conform sondajelor, în alegerile prezidenţiale din noiembrie au averi aproximativ egale, la extreme regăsindu-se doi dintre cei consideraţi outsideri - cel mai bogat fiind Gigi Becali, candidatul PNG, iar cel mai sărac ecologistul Remus Cernea, care nu are absolut nimic.

Urmărește
270 afișări
Imaginea articolului Averile candidaţilor la Preşedinţie, între bogăţia lui Becali şi avuţia zero a lui Cernea

Averile candidaţilor la Preşedinţie, între bogăţia lui Becali şi avuţia zero a lui Cernea (Imagine: Mediafax Foto)

Familiile Antonescu, Geoană şi Băsescu au în proprietate, în principiu, câte un apartament în Bucureşti şi, eventual, o casă de vacanţă, economiile lor declarate cifrându-se, conform declaraţiilor de avere depuse la Biroul Electoral Central (BEC), la niveluri de aproximativ 200.000 de euro.

Candidatul liberal la Preşedinţie, Crin Antonescu, avea, anterior recentei sale căsătorii cu europarlamentarul şi colega de partid Adina Vălean, doar un apartament de aproape o sută de metri pătraţi în centrul Capitalei şi economii de 15.000 de euro şi 5.000 de dolari.

Singurul venit al preşedintelui PNL Crin Antonescu în 2008 a fost indemnizaţia de senator.

După căsătoria cu Adina Vălean, în declaraţia de avere a lui Antonescu apar o casă şi un teren în comuna prahoveană Drajna, cumpărate de aceasta, dar şi singura maşină a cuplului, o Dacia din 2004.

Soţia sa are evident mai mulţi bani decât Antonescu, la capitolul "conturi bancare" candidatul liberal trecând şase conturi al căror titular este europarlamentarul Vălean, sumele depuse în acestea ajungând la circa 200.000 de euro.

Familia Antonescu-Vălean nu are datorii la bănci sau la persoane şi nici nu a dat bani împrumut, niciunul dintre cei doi soţi neavând vreo altă calitate remunerată decât cele oficiale, de senator şi, respectiv, de europarlamentar.

Candidatul PRM la Preşedinţie, liderul formaţiunii, Corneliu Vadim-Tudor, are, conform declaraţiei de avere, o casă de locuit cumpărată în 1996 în temeiul Legii 112 din 1995, o Dacia Logan din 2007 şi o colecţie de autografe şi obiecte aparţinând unor personalităţi ale istoriei, printre care Cuza sau Kogălniceanu, calificată de europarlamentar drept "inestimabilă".

Liderul PRM a investit 90.000 de lei în editura "România Mare", singurele sale venituri fiind cele obţinute din această investiţie şi retribuţia de membru al Parlamentului European, pe care candidatul PRM însă nu le indică exact.

Soţia lui Vadim-Tudor, Doina, nu apare ca având niciun venit şi nicio proprietate, cu excepţia cotei de jumătate din locuinţa din Capitală pe care o deţine împreună cu soţul ei.

Liderul social-democrat Mircea Geoană, candidatul PSD la funcţia de şef al statului, are, împreună cu soţia, un teren la Corbeanca, în Ilfov, şi un apartament în centrul Capitalei, pe strada Uruguay. Terenul, în suprafaţă de o mie de metri pătraţi, a fost cumpărat de soţia sa, Mihaela, în 2001, iar apartamentul moştenit de aceasta de la "rudele de gradul I". Cei doi deţin o maşină Volkswagen, cumpărată în 2001, şi au o colecţie de bijuterii, obiecte de artă şi de cult evaluată la circa 11.500 de euro.

Împreună, soţii Geoană au nouă conturi bancare şi un depozit la un fond de investiţii, parte în România, parte în Statele Unite ale Americii, în care au aproximativ 200.000 de dolari şi aproape 90.000 de lei.

Mihaela Geoană este preşedintele unei fundaţii şi acţionar la o firmă de arhitectură, astfel că, în 2008, conform declaraţiei de avere a soţului ei, a obţinut din aceste două calităţi circa 83.000 de lei. Acestor bani li se adaugă venitul soţului, senator, care, în 2008, a câştigat aproximativ 73.500 de lei.

Candidatul social-democrat la Preşedinţie nu este acţionar în nicio firmă, singurele sale funcţii, cu toate neremunerate, fiind acelea de preşedinte al PSD, al Institutului Aspen România, preşedinte de onoare al Asociaţiei George C. Marshall. În plus, Geoană este membru al Asociaţiei foştilor elevi ENA şi al Clubului Harvard România-Moldova.

Familia Traian şi Maria Băsescu deţine puţin peste 200 de metri de teren în Bucureşti, împărţiţi în două parcele, ambele cumpărate de soţii Băsescu în 2003. În acelaşi an, familia Băsescu şi-a cumpărat un apartament şi un garaj, însă, conform declaraţiei de avere a actualului şef al statului, cei doi nu au în prezent nicio maşină.

Adresa la care se află apartamentul nu apare în declaraţia de avere, lucru care, de altfel, nici nu este cerut de lege. Preşedintele însă a fost implicat, pe vremea când era primar general, într-o controversă legată de achiziţionarea unei locuinţe pe strada Mihăileanu din Bucureşti. Pe tot parcursul mandatului său de şef al statului, preşedintele a votat la Liceul Xenopol din Bucureşti, unde votează cetăţenii care au domiciliul pe strada Mihăileanu din Capitală.

Şeful statului confirma, în 11 februarie 2005, într-un comunicat al Preşedinţiei, că deţine o locuinţă pe strada Ştefan Mihăileanu nr.2 din Capitală, susţinînd că a cumpărat-o legal, în 2003, cu 640 de milioane de lei.

Preşedintele decidea, după numai două zile, să solicite Administraţiei Fondului Imobiliar (AFI) anularea contractului de vînzare-cumpărare a apartamentului din casa situată pe strada Ştefan Mihăileanu nr.2. Potrivit Preşedinţiei, decizia lui Traian Băsescu avea în vedere "dorinţa de a clarifica situaţia sa locativă". "Totodată, "din respect faţă de opinia publică, înţelegea să renunţe la acest apartament pe următorul considerent: în noua calitate pe care o are, conform legii, preşedintele statului beneficiază de o locuinţă de serviciu, inclusiv după terminarea mandatului de preşedinte", menţiona Preşedinţia.

Băsescu preciza ulterior că s-a răzgândit şi că va renunţa la locuinţa din Mihăileanu doar dacă justiţia va dovedi că aceasta a fost achiziţionată ilegal.

Preşedintele declara, pe 4 iulie 2007, într-o emisiune la Realitatea TV, că subiectul locuinţei sale din Strada Mihăileanu din Bucureşti constituie "un aspect de moralitate, iar nu unul de ilegalitate". Băsescu preciza că va găsi soluţii pentru rezolvarea problemei, care este "mai complicată decât pare". "O să-mi găsesc soluţii să-mi apăr conştiinţa, nu bătăliile publice", spunea Băsescu, menţionând că imobilul "a intrat în circuitul civil".

Pe lângă locuinţa din Bucureşti, familia Băsescu mai deţine o colecţie de ceasuri, bijuterii şi tablouri care valorează 72.000 de euro.

Şeful statului şi soţia sa au împreună depozite bancare conţinând aproape 85.000 de dolari, 26.800 de euro şi aproape jumătate de milion de lei.

Maria Băsescu, soţia şefului statului, nu a avut, conform celei mai recente declaraţii de avere a preşedintelui, niciun venit în 2008, singurii bani fiind cei aduşi de soţul acesteia, provenind din indemnizaţia de şef de stat şi din diverse indemnizaţii aferente deplasărilor externe: aproape 77.000 de lei şi 8.100 de euro.

Declaraţia de avere a lui Băsescu are şi o anexă în care apar date referitoare la contul de campanie. În acest cont, şeful statului avea, la data completării declaraţiei, aproape 500 de dolari, până în 500 de lei, circa 50 de euro şi 85 de dolari canadieni. În aceeaşi anexă, şeful statului mai notează cheltuirea sumei de 30.000 de lei pentru refacerea casei familiei Sofiei Rusu, din Săuceşti, Bacău, locuinţa fiind distrusă la inundaţiile din 2008.

Nici şeful statului şi nici soţia sa nu deţin acţiuni la vreo firmă, singura calitate a lui Băsescu fiind aceea de şef al statului.

Independentul Constantin Ninel Potârcă, preşedinte al Patronatului Oamenilor de Afaceri Romi din România, are o casă de 981 de metri pătraţi în Târgu Jiu, amplasată pe un teren de 1.611 metri pătraţi.

Deşi este acţionar la două societăţi comerciale, în declaraţia de avere depusă la BEC acesta nu a trecut niciun leu câştigat în anul 2008. Una dintre cele două firme, Lumetal SRL, din care Potârcă deţine 94 la sută şi la care este şi administrator, are o valoare declarată de aproape un milion de lei.

Cea de-a doua se numeşte International Diamond Gold SRL, iar cele 55 de procente deţinute de Potârcă în aceasta valorează 110 lei.

Ovidiu Cristian Iane, candidatul Partidului Ecologist Român, are de rambursat, până în 2013, suma de două milioane de euro, bani împrumutaţi de la BancPost. Acesta deţine însă cinci apartamente în Capitală şi o casă de vacanţă în satul Şotrile, comuna Lunca Mare, pe valea râului Doftana. Iane mai are, singur sau cu fratele său Daniel, trei terenuri, două dintre ele intravilane, unul în Bucureşti şi un altul în comuna Valea Doftanei, iar al treilea la Câmpina, în judeţul Prahova.

Iane nu are maşini, ci deţine doar o motocicletă Yamaha, cumpărată în 2005.

Este acţionar în mai multe firme, cu activităţi în domenii diverse: de la IT la restaurante. În conturi, Iane avea, la momentul depunerii declaraţiei de avere la BEC, 5.000 de euro, 5.000 de dolari şi 83.000 de lei.

Din calitatea de acţionar la Indaco Systems SRL, Iane a obţinut, în 2008, puţin peste 30.000 de lei, el fiind remunerat şi pentru calitatea sa de "funcţionar" la Alpha Bank. Alţi peste 600.000 de lei au fost obţinuţi, în acelaşi an, din dividende de la doar două din cele şase firme în care este acţionar sau administrator.

Independentul Sorin Oprescu este şi el dator, însă el are de returnat doar o sută de mii de euro, până în 2010, unui anume Toader Pârjol. Oprescu a împrumutat însă firma Medical Prestige SRL, la care este acţionar cu un sfert din totalul părţilor sociale, cu peste 623.000 de lei.

În 2008, Oprescu a câştigat 41.000 de lei din salariul de primar general şi aproape 73.000 de lei din cel de profesor la Universitatea de Medicină şi Farmacie "Carol Davila" din Bucureşti. Primarul general nu a încasat însă dividende de la firma la care este acţionar.

În 2008, primarul a încasat 45.000 de euro în schimbul maşinii sale, un BMW pe care l-a vândut prin buy-back.

Oprescu are o casă la Ciolpani, construită în 1995, în suprafaţă de 480 de metri pătraţi, dar şi terenul de o mie de metri pătraţi pe care aceasta este amplasată, cumpărat în acelaşi an. În plus, Oprescu mai are un apartament de 122 de metri pătraţi în Capitală, obţinut prin "schimb de proprietate" în anul 2001, dar şi un teren în Predeal, în suprafaţă de 500 de metri pătraţi.

În plus, Oprescu mai are o colecţie de obiecte de artă, bijuterii şi obiecte de cult în valoare totală de 52.000 de euro. În conturi, la data depunerii declaraţiei de avere, Oprescu avea 1.200 de lei şi puţin peste 20 de euro.

Constantin Rotaru, candidatul Partidului Alianţa Socialistă, are trei parcele de teren agricol, suprafaţa lor însumată fiind de până în 2.000 de metri pătraţi. Două dintre ele se află la aceeaşi adresă din Râmnicu Vâlcea, iar cea de-a treia în comuna vâlceană Malaia.

Rotaru deţine, împreună cu soţia, trei apartamente, două dintre ele aflate în acelaşi bloc din strada Schitu Măgureanu din Capitală, iar al treilea la Râmnicu Vâlcea.

Familia Rotaru trebuie să ramburseze Băncii Transilvania până în 2023 un împrumut de 20.000 de euro.

Conform declaraţiei de avere depuse la BEC, Rotaru a avut, în 2008, venituri de peste 80.000 de lei, toate provenind din firma Rotarexim, la care este şi acţionar, şi administrator şi director comercial.

Pe lângă Rotarexim, Rotaru, preşedintele Partidului Alianţa Socialistă, este asociat în alte două firme, Capero SRL şi Rothari SRL.

Deşi preşedinte al Partidului Demnităţii Naţionale, aşa cum reiese din declaraţia sa de interese, Gheorghe Eduard Manole candidează la Preşedinţie ca independent. El deţine trei apartamente în Capitală şi o casă de locuit în Pipera, şi are şi un teren de puţin peste o mie de metri pătraţi în Bucureşti.

Nu are maşină, însă deţine o colecţie de ceasuri şi bijuterii care valorează 30.000 de euro şi are 200.000 de dolari într-un cont bancar.

Manole este administrator şi unic acţionar la firma Concept Ltd. SRL şi are părţi sociale şi într-o altă firmă, denumită Concept Trans SRL.

Candidatul Partidului Verde la Preşedinţie, Remus Cernea, nu are, conform declaraţiei de avere, absolut nicio proprietate. Nici casă, nici terenuri, nici maşină sau obiecte de valoare. Practic, singurul lucru pe care Cernea l-a completat în formularul tip al declaraţiei de avere îl reprezintă numele său.

În declaraţia de interese, Cernea a trecut calitatea sa de administrator la două societăţi comerciale, dar şi pe cea de preşedinte al Asociaţiei Umaniste Române, calităţi care, însă, potrivit declaraţiilor sale, nu i-au adus niciun venit în anul 2008.

Casa din Voluntari-Pipera a omului de afaceri Gigi Becali şi curtea acesteia, de 25.000 de metri pătraţi, nu mai figurează în declaraţia de avere depusă la Biroul Electoral Central de candidatul Partidului Noua Generaţie la Preşedinţie.

Conform celei mai recente declaraţii de avere depuse de Becali şi postată pe site-ul BEC, omul de afaceri are acum o singură locuinţă, cea din Aleea Alexandru din Capitală. Casa din Voluntari-Pipera, în suprafaţă de o mie de metri pătraţi, şi curtea de 25.000 de metri pătraţi - dobândite, conform declaraţiilor de avere anterioare ale afaceristului, în 1994 - acum nu se mai regăsesc nicăieri în documentul depus de acesta la BEC. El a precizat că vila din Pipera a fost trecută pe numele mamei sale.

Ele nu apar nici la rubrica "bunuri imobile înstrăinate în ultimele 12 luni", deşi figurau ca fiind în proprietatea lui Becali la 8 aprilie 2009, data la care omul de afaceri s-a înscris în cursa pentru un mandat de parlamentar european, pe care avea, în final, să-l obţină.

La această rubrică apare, totuşi, un teren în valoare de două milioane de euro, vândut de Becali către McDonald's, fără a se preciza suprafaţa vândută companiei.

Declaraţia de avere depusă de Becali la BEC, odată cu candidatura sa la prezidenţialele din noiembrie, şi datată 16 octombrie 2009 evidenţiază schimbări în ceea ce priveşte averea omului de afaceri. Astfel, acesta a rămas fără 40 de hectare de teren agricol în Voluntari şi fără alte trei hectare de pădure în aceeaşi zonă.

În schimb, în plus faţă de cele trei maşini pe care le deţinea, Becali mai are, din 2008, un BMW.

El a rămas însă fără mai bine de 15 la sută din acţiunile Avicola Iaşi pe care le deţinea. Dacă, în aprilie, participaţia lui Becali era de 85,705 la sută, acum omul de afaceri mai are doar puţin peste 69 la sută. Becali a pierdut şi din acţiunile deţinute la Romes SA, ajungând, în 16 octombrie 2009, să aibă doar 59,79 la sută din acţiuni după ce, în primăvară, avea peste 80 de procente.

Becali nu mai are nimic din firma European Imobiliar Developers SRL, din care deţinea o treime, partea sa valorând, conform declaraţiilor anterioare, peste 128.000 de lei.

Becali a început să recupereze şi din împrumuturile acordate diverşilor săi apropiaţi. Astfel, Nae Nicolae, care figura în primăvară ca datorându-i lui Becali 18 milioane de euro, acum nu mai apare pe lista celor care-i sunt datori europarlamentarului.

Şi Tudorache Viorel i-a înapoiat lui Becali o parte din datorie, el apărând acum cu doar patru milioane de euro de dat lui Becali, în loc de şase milioane, cât avea în primăvară.

De la 800.000 de euro, datoria lui Gheorghe Goga către Becali a ajuns acum la opt milioane de euro, în timp ce un anume Constantin Aurelian apare pentru prima dată pe lista celor pe care omul de afaceri i-a împrumutat, datoria sa ridicându-se la un milion de euro.

Becali a început să-şi recupereze şi banii împrumutaţi firmelor la care este acţionar. Astfel, datoria FC Steaua către Becali a scăzut de la 76,5 milioane de lei la 65,7 milioane de lei, Avicola Iaşi, care-i datora 15 milioane de euro, i-a returnat mai bine de jumătate din bani, rămânând cu un rest de puţin peste 26 de milioane de lei, iar Uzina Mecanică Drăgăşani mai are să-i dea, din două milioane de euro, doar 4,58 milioane de lei.

Colecţia de ceasuri de 250.000 de euro şi cea de bijuterii de 50.000 de euro au rămas intacte.

O modificare substanţială apare însă la rubrica activelor aducătoare de venituri, unde cele şase blocuri de locuinţe cu câte cinci etaje fiecare, cu o suprafaţă totală de 84.775 de metri pătraţi, al căror amplasament nu este divulgat, sunt acum evaluate la circa 25 de milioane de euro după ce, în urmă cu doar jumătate de an, erau estimate la 80.705.800 de euro.

Preşedintele executiv al UDMR, Kelemen Hunor, candidat din partea formaţiunii la fotoliul de preşedinte al României, nu are în proprietate, conform declaraţiei de avere, nicio locuinţă - apartament, casă de locuit sau de vacanţă - niciun teren agricol sau intravilan şi nu posedă vreun autoturism.

Majoritatea rubricilor din declaraţia de avere pe care liderul Uniunii a depus-o la Biroul Electoral Central au fost completate cu menţiunea "nu este cazul".

Potrivit declaraţiei de avere, Kelemen nu deţine nici bunuri mobile a căror valoare să depăşească o mie de euro şi nu a înstrăinat bunuri mobile cu această valoare în ultimele 12 luni.

Kelemen Hunor declară că are conturi şi depozite bancare de 158.000 lei, precizând că, în ultimul an fiscal, a avut venituri din salarii în valoare totală de circa 140.000 de lei, reprezentând indemnizaţia de deputat în valoare totală de circa 72.000 de lei şi salariul pe care îl primeşte de la UDMR pentru funcţia de preşedinte executiv al Uniunii, în valoare de circa 67.000 de lei.

În declaraţia de interese, Kelemen menţionează că deţine 18 părţi sociale în valoare totală de 180 de lei la Medianet SRL, că este membru neretribuit al Fundaţiei Communitas, este preşedinte al Fundaţiei pentru Şcoală şi al Uniunii Ziariştilor Maghiari din România şi deţine funcţia retribuită de preşedinte executiv al UDMR.

Material realizat de Ovidiu Vanghele, ovidiuv@mediafax.ro.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici