Avertisment scris pentru Radu Stroe ca urmare a sesizării PDL

Candidatul PNL în alegerile parlamentare parţiale din Colegiul 1, Radu Stroe, a fost sancţionat cu advertisment scris pentru că a continuat campania electorală după închiderea oficială a acesteia, potrivit purtătorului de cuvânt al Biroului Electoral de Circumscripţie al Municipiului Bucureşti, Iulia Ivan.

Urmărește
105 afișări
Imaginea articolului Avertisment scris pentru Radu Stroe ca urmare a sesizării PDL

Avertisment scris pentru Radu Stroe ca urmare a sesizării PDL (Imagine: Victor Ciupuliga/Mediafax Foto)

Anterior, Ivan anunţase că Stroe va fi sancţionat contravenţional pentru continuarea campaniei electorale după încheierea oficială a acesteia, în urma unei reclamaţii a PDL în acest sens.

Sesizarea PDL se referea la faptul că, prin declaraţii de presă, Stroe a continuat campania electorală.

"S-a apreciat că, într-adevăr, a avut loc continuarea campaniei electorale după încheierea legală a acesteia, drept pentru care s-a dispus aplicarea sancţiunii contravenţionale, urmând să îi fie comunicat procesul verbal de sancţionare", a explicat, duminică, purtătorul de cuvânt al Biroului Electoral de Circumscripţie al Municipiului Bucureşti, Iulian Ivan.

Întrebat despre cuantumul amenzii contravenţionale pe care o va primi candidatul liberal, purtătorul de cuvât a arătat că acesta va fi stabilit în funcţie de "gravitatea" faptelor acestuia.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici