Afirmaţiile au fost făcute în cadrul evenimentelor organizate pentru comemorarea invaziei Aliaţilor din 6 iunie 1944 în Normandia în cadrul operaţiunii Overlord din timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
„Dacă Franţa trimite o delegaţie de extremă dreapta foarte mare, dacă şi alte ţări mari fac acest lucru, Europa ar putea fi blocată”, a declarat acesta la televiziunea franceză, notează Euractiv.
Sondajele de opinie din Franţa arată că extrema dreaptă are un avans în opţiunile alegătorilor. În acest context, Macron a adăugat: „Trebuie ca pe 9 iunie (când Franţa votează) să luptăm pentru a-i apăra pe cei care luptă pentru Europa, pentru că Europa ne protejează”.
Coaliţia centristă a lui Emmanuel Macron, aflată la guvernare, pare să obţină doar jumătate din numărul de voturi ale Adunării Naţionale, formaţiune de extremă dreapta din Franţa. Potrivit sondajelor, acest lucru ar fi un eşec uriaş pentru preşedinte, relevă sursa citată.
În cadrul discursului, Macron i-a îndemnat pe cetăţeni să se prezinte la urne pentru alegerile europene, care sunt programate pe 9 iunie în Franţa.
„Spun acest lucru (să meargă oamenii la vot – n.r.) pentru că mă gândesc mereu la prietenii noştri britanici care nu au mers să voteze în ziua Brexitului. A nu merge la vot înseamnă a lăsa viitorul continentului nostru şi al ţării noastre pe mâna altora”, a spus el.
Preşedintele francez a fost criticat de diverse tabere politice pentru că a făcut „propagandă electorală” cu trei zile înainte de alegerile europene.
În interviul său, Macron a anunţat, de asemenea, că intenţionează să furnizeze avioane de război Mirage 2000.5 Ucrainei. El a spus că anunţul oficial al livrării avioanelor de război va fi făcut vineri, cu ocazia vizitei preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski în Franţa, în cadrul festivităţilor de aniversare a Zilei Z.